Detroit şi-a pierdut suveranitatea. Afacerile oraşului, conduse de un manager cu puteri depline

Detroit, cel de-al 18-lea mare oraş din Statele Unite ale Americii, este îngropat în datorii. Pentru a ieşi din criză, afacerile comunităţii vor fi conduse de un manager care va avea puteri depline.
Romania TV
12 dec. 2011, 09:26
Detroit şi-a pierdut suveranitatea. Afacerile oraşului, conduse de un manager cu puteri depline

Detroit a ajuns astfel în imposibilitatea de a se autoguverna şi îşi va pierde suveranitatea. Numirea unui manager de urgenţă presupune instalarea unei dictaturi la nivel local, în condiţiile în care acesta poate adopta, fără a cere acordul consiliului local, orice măsură de natură să rezolve problemele financiare ale comunităţii.

El poate rezilia contracte, reduce numărul de angajaţi din aparatul central, la fel cum poate schimba deciziile şi planurile adoptate anterior de către primar. Iar soluţia cea mai sigură este reducerea la maximum a cheltuielilor.

Chiar şi aşa misiunea managerului va fi una extrem de complicată în contextul unor datorii extrem de mari, de aproximativ 400 de milioane de dolari. Iar, în plus, Detroit se confruntă cu problema unei populaţii îmbătrânite, numărul pensionarilor, cărora va trebui să li se plătească pensia, fiind foarte mare.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, mulțumit după Universitatea Craiova – Getafe 1-1? Pavel Badea a dezvăluit ce a discutat cu patronul
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT