Lista finală a celor 12 vedete care participă la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Nume surpriză în show-ul din Republica Dominicană

Pro TV reia după şapte ani emisiunea-concurs "Sunt celebru, scoate-mă de aici!", care supune celebritățile la provocări extreme și le pune față-n față cu cele mai mari fobii ale lor. Miza este titlul de Regele sau Regina Junglei.
Filip Stan
08 aug. 2022, 12:18
Lista finală a celor 12 vedete care participă la
Lista finală a celor 12 vedete care participă la "Sunt celebru, scoate-mă de aici!"

Lista finală a celor 12 vedete care participă la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.  Nume cunoscute din toate domeniile își vor împinge la maximum limitele psihice și fizice în cel mai așteptat reality show al toamnei. Actori, cântăreți, creatori de conținut, sportivi și jurnaliști celebri vor simți pe pielea lor teama de înălțime, claustrofobia, frica de spații întunecate, se vor întâlni cu șerpi, șobolani, tarantule, gândaci, viermi, vor gusta din preparate culinare greu de privit și mirosit. Totul pentru a-și demonstra că nimic nu este imposibil, se arată într-un comunicat al Pro TV.

Adela Popescu și Cabral, primele peripeții în Republica Dominicană. Cum s-au acomodat prezentatorii show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici”: „Suntem chiauni, e nenorocire”

Cei 12 concurenţi care vor ajunge în jungla din Republica Dominicană sunt Lidia Buble (cântăreață), Anisia Gafton (comediant), Tania Popa (actriță), RUXI (creator de conținut), Mara Bănică (jurnalist), Bia Khalifa (cântăreață și adult content creator), Giani Kiriță (fotbalist), Paul Diaconescu (actor), Cristi Mitrea (luptător MMA), Alex Bogdan (actor), Răzvan Botezatu (influencer) și Cornel Palade (actor comediant).

„Sincer, trebuie să fii nebun să vii aici competitor. Probele sunt foarte dure și pare că dificultatea sporește cu fiecare etapă. Mai mult, concurenții au venit aici pentru a răspunde unor provocări legate de fricile pe care le au… ei bine, până acum ai noștri s-au luptat cu frica de păianjeni, de șobolani, de înălțimi, de șerpi, broaște, crabi și multe alte creaturi. Pe deasupra… nu vă puteți închipui ce scârboșenii au ales să bea și să mănânce! Ce m-a șocat pe mine este că până acum nu a strigat nimeni „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“, cu toate că ne așteptam să se întâmple. Sunt tari oamenii, tari de tot!”, a spus Cabral, care va prezenta show-ul alături de Adela Popescu.

„Eu și Cabral, după filmări, povestim mult timp de tot ce se întâmplă în show. E peste ce mi-am/ne-am imaginat. Nu înțeleg care sunt resursele interne ale celebrităților să treacă prin toate aceste probe pe care îmi este foarte greu să le “povestesc”. Lipsa hranei, fobiile, oboseala, dorul de casă, toate adunate nu i-au convins încă pe concurenți să renunțe. Într-un fel sunt mândră de ei. Și abia aștept să vad cine va fi Regele sau Regina Junglei”, a spus şi Adela Popescu.

Adela Popescu, condiții de lux în Republica Dominicană, pe perioada filmărilor pentru „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Stă într-o vilă uriașă, are bonă și șofer pentru copii și o persoană care le face cumpărăturile

În primul sezon au participat Dorian Popa, Cătălin Moroșanu, Ruby, Gina Pistol, Luminița Nicolescu, Andreea Moldovan, Vladimir Drăghia, Alina Plugaru, Elena Merișoreanu, Gabi Jugaru, Mihai Trăistariu, Pacha Man și Elena Lasconi. Câștigătorul sezonului 1, desemnat „Regele junglei”, a fost Cătălin Moroșanu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Petrolul – Rapid București, LIVE VIDEO în SuperLiga, etapa 6. Statistici OPTA, fază cu fază în timp real
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pompier de 44 de ani a fost găsit împușcat într-un depozit din Prahova. Autoritățile au deschis o anchetă
iamsport.ro
Momentul de cumpănă din viața lui Florin Prunea: ”Mi-a ars tot apartamentul. Nu mai aveam nimic!”
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat