Exorcizarea „extratereştrilor”. FC Barcelona a fost învinsă cu 2-0 pe San Siro

AC Milan a învins pe FC Barcelona cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe San Siro, într-un meci din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Într-o altă partidă, la Istanbul, Galatasaray Istanbul şi Schalke au încheiat la egalitate, 1-1.
Romania TV
21 feb. 2013, 06:54
Exorcizarea

AC Milan a obţinut o victorie de senzaţie, dar controversată, după ce primul gol, reuşit de ghanezul Kevin-Prince Boateng (57), a fost precedat de un henţ evident al lui Cristian Zapata.

FC Barcelona a avut, ca de obicei, o posesie remarcabilă, dar în acelaşi timp sterilă, iar „diavolii” milanezi au jucat cu determinare, marcând şi al doilea gol, pe contraatac, prin alt ghanez, Sulley Muntari (81).

Arbitrul? Starea terenului? Nu, nu avem nicio scuză. este un rezultat foarte prost. Milanul ne-a dat o lecţie defensivă„, a afirmat după meci fundaşul Barcelonei, Gerard Piquet.

De remarcat că posesia Barcelonei în această partidă a fost de 72,6%, iar numărul paselor catalanilor a fost 805, aproape triplu faţă de cel al gazdelor, 294. În ciuda acestor cifre, „extratereştrii” nu au expediat însă decât un şut pe spaţiul porţii apărate de Abbiati.

Rezultatele meciurilor desfăşurate în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal:

Marţi 12 februarie
Celtic Glasgow (Scoţia) – Juventus Torino (Italia) 0-3
Au marcat: Alessandro Matri (3), Claudio Marchisio (77), Mirko Vucinic (83).

CF Valencia (Spania) – Paris Saint Germain (Franţa) 1-2
Au marcat: Adil Rami (90), respectiv Ezequiel Lavezzi (10), Javier Pastore (43).
Cartonaş roşu: Zlatan Ibrahimovic (Paris St Germain, 90+2).

Miercuri 13 februarie:
Şahtior Doneţk (Ucraina) – Borussia Dortmund (Germania) 2-2
Au marcat: Darijo Srna (31), Douglas Costa (68), respectiv Robert Lewandowski (41), Mats Hummels (87).

Real Madrid (Spania) – Manchester United (Anglia) 1-1
Au marcat: Cristiano Ronaldo (30), respectiv Danny Welbeck (20).

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cum își face, de fapt, cruce Gigi Becali. Detaliul pe care puțini români l-au observat la patronul FCSB
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii împrumutaţi cunoştinţelor chiar dacă nu ai făcut contract. Sfatul avocaţilor: ai 3 ani la dispoziţie pentru demersurile legale
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj