Premierul Nicolae Ciucă anunţă majorarea cu 50% a premiilor sportivilor români cu performanțe internaționale spectaculoase. Victor Ciutacu: „I-a anunțat pe campioni că ei nu sunt David Popovici”

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat majorarea cu 50% a premiilor sportvilor români care au avut rezultate deosebite la competițiile internaționale. Decizia nu va fi pusă în practică în ședința de guvern de marți, ci la următoarea ședință.
Alina Costache
23 aug. 2022, 12:16
Premierul Nicolae Ciucă anunţă majorarea cu 50% a premiilor sportivilor români cu performanțe internaționale spectaculoase. Victor Ciutacu:

Premierul a mai precizat că ar fi vrut să facă acelaşi gest pentru toată lumea, dar în momentul de faţă bugetul atât permite şi a menţionat că speră ca performanţa să îi inspire să performeze din punct de vedere administrativ, să poată avea rezultate economice şi financiare mai bune.

”Am avut o analiză la nivel guvernamental, am discutat împreună cu domnul secretar genrral, cu Ministerul Finanţelor şi am luat decizia ca în şedinţa de Guvern, nu cea de mâine, pentru că timpul este foarte scurt, ci în umătoarea, să majorăm premiile care vă sunt acordate prin Hotărârea de Guvern 1447/ 2007 cu 50%.

Am făcut un gest pentru a recompensa meritul lui Daid Popovici, după 48 de ani, am fi vrut să facem acelaşi gest pentru toată lumea, în momentul de faţă bugetul atât ne permite şi sper ca, în funcţie de rezultate, performanţa să ne inspire şi pe noi şi să performăm din punct de vedere administrativ, să putem să avem rezultate economice şi financiare mai bune, să putem să asigurăm o recunoaştere pe măsura eforturilor dumneavoastră”, a spus premierul.

Ciucă i-a felicitat pe sportivii români cu rezultate remarcabile.  ”Prezenţa noastră aici vi se datorează, se datorează eforturilor pe care le-aţi făcut, pasiunii şi devotamentului cu care v-aţi pregătit şi desigur rezultatelor pe care le-aţi obţinut. Prin rezultatele voastre, aţi reuşit să aduceţi bucurie şi emoţie pentru toţi românii, pentru că am văzut, din nou, drapelul ridicându-se la cel mai înalt nivel, pe catarg. Am ascultat cu toţii de acasă imnul României de mai multe ori şi, prin felul acesta, recunoaşterea pe care o meritaţi pe deplin cred că reprezintă felicitatea pe care noi astăzi vi-o adresăm în semn de apreciere şi consideraţie pentru ce aţi făcut pentru ţară”, le-a spus şeful Executivului sportivilor în cadrul ceremoniei.

Nicolae Ciucă a arătat că, de foarte multe ori se spune că sportivii sunt cei mai buni ambasadori ai României.

”Aşa este, datorită rezultatelor, ambiţiei şi eforturilor, reuşiţi să duceţi însemnele României pe toate continentele lumii. Ştim foarte bine că v-aţi pregătit în condiţii nu tocmai normale. În ultimii ani, criza pandemică a afectat şi domeniul sportiv şi, cu toate acestea, când probabil nimeni nu se mai aştepta să avem acest moment de satisfacţie şi mândrie naţională, voi aţi reuşit ca la competiţiile la care aţi participat să obţineţi rezultate deosebite”, a declarat Ciucă.

Premierul a arătat că ”tonul l-a dat David Popovici, în urmă cu o lună şi jumătate, când a reuşit, după 48 de ani, să obţină o performanţă remarcabilă.

”De asemenea, am reuşit după 20 de ani să obţinem şi o medalie la atletism, pe aceeaşi arenă, în capitala Bavariei. Am reuşit de asemenea să obţinem rezultate remarcabile la canoe, domnul Chirilă a fost absolut remarcabil”, a spus Nicolae Ciucă, amintind despre alte discipline precum canotaj, tenis de masă, cu rezultate deosebite, haltere, tenis de masă, tenis de câmp.

Victor Ciutacu: „Ciucă i-a anunțat azi pe campionii mondiali și europeni că ei nu sunt David Popovici”

Victor Ciutacu a criticat decizia Guvernului, spunând că „ar fi vrut să le dea bani la fel ca lui David Popovici, dar n-are bani decât pentru unul”.

„Gângavul general Ciucă i-a anunțat azi pe campionii mondiali și europeni că ei nu sunt David Popovici. Ar fi vrut să le dea și lor bani la fel ca micului delfin de aur, că-i mândru de ei, da-i țara săracă, n-are bani mulți decât pentru unul. Și s-a dat deja poziția privilegiată, au ales influencerii…”, a declarat Victor Ciutacu.

Citește și Nicolae Ciucă îl liniștește pe Marcel Ciolacu: „Rotația la funcția de premier se va produce pe 25 mai, așa cum am stabilit când s-a coagulat coaliția”

Citește și Ciucă nu se grăbeşte să remanieze şi laudă activitatea lui Dîncu de la MApN: „Este un rezultat foarte bun pentru noi”

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Dezvăluiri. Cine l-a influențat, de fapt, pe Valentin Ceaușescu să scoată Steaua de pe teren din finala Cupei României cu Dinamo, din 1988
Capital.ro
Limită pentru numerar. UE stabilește pragul. Cash-ul va fi monitorizat din 2027 în toate statele membre
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Epstein îi scria medicului abuzator al gimnastelor SUA despre „dragostea” lui Trump pentru fetele tinere: „Îi plăcea să pună mâna”
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Loți Boloni a numit cei doi supercampioni care au schimbat sportul românesc. ”Nu Gică Hagi!”
MediaFlux
Cu cât cresc impozitele locale și taxa pe parcare în București. A fost luată decizia finală pentru anul 2026
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend