Cele mai spectaculoase imagini ale meteoritului căzut în Rusia FOTO

Un fotograf profesionist a realizat câteva imagini spectaculoase ale meteoritului care a lovit Rusia, săptămâna trecută, deşi el credea că este o bombă nucleară care îl va ucide.
Cristina Dinu
22 feb. 2013, 11:10
Cele mai spectaculoase imagini ale meteoritului căzut în Rusia FOTO

Marat Akhmetaleyev, în vârstă de 31 de ani, îşi instalase camera foto pe un trepied, pentru a realiza câteva imagini cu cerul dimineţii. Cum a simţit şocul provocat de boom-ul sonic al meteoritului, a început să fotografieze cerul, instinctiv.

„Când lumina a fost extrem de puternică, am simţit o căldură foarte mare pe faţă, iar ochii mă dureau puternic. A durat câteva fracţiuni de secundă. Eram confuz. Primul meu gând a fost că văd o bombă nucleară„, povesteşte fotograful pentru Siberian Times.

„Apoi, mi-am adus aminte că mass media povestea despre un asteroid care se apropie de Pământ. Şi mai credeam că este un avion care se prăbuşeşte”, mai spune Marat Akhmetaleyev.

La câteva minute după lumină, fotograful spune că a auzit o serie de explozii puternice, în momentul în care asteroidul s-a dezintegrat cu forţa a 30 de bombe de la Hiroshima.

„Imediat după asta, pădurea de pini a fost bombardată, păsările au zburat în toate direcţiile. Am început să tremur, iar pulsul mi-a crescut. Eram şi mai şocat”, povesteşte fotograful, care a precizat că a rămas uimit o perioadă destul de mare după aceea.

Ploaia de meteoriţi din Rusia a fost creată de un asteroid de mici dimensiuni. Obiectul spaţial s-a dezintegrat vineri dimineaţă deasupra localităţii Celeabinsk, un oraş industrial cu o populaţie de peste 1 milion de locuitori. Fragmentele au căzut pe Terra sub forma unor bule de foc urmate de cozi de fum, iar ferestrele clădirilor au fost sparte din cauza undei de şoc provocate de obiectul spaţial în atmosfera terestră.

Locul unde a căzut meteoritul

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
„S-au semnat actele, Nelu Varga a fost de acord să ne dea 50% din CFR Cluj!” Vin zecile de milioane în club? Răspunsul omului dat „dispărut” de la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Au plătit 15 euro pe noapte pentru o cameră în Veneția. Ce au descoperit turiștii când au ajuns la hotel
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Putin e gata să oprească războiul. Oferta pentru Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT