Moţiunea lui Crin Antonescu, prezentată în faţă delegaţilor la Congresul PNL

Candidatul la preşedinţia PNL, Crin Antonescu, şi-a prezentat moţiunea în faţa delegaţilor la Congresul partidului.
Romania TV
23 feb. 2013, 11:28
Moţiunea lui Crin Antonescu, prezentată în faţă delegaţilor la Congresul PNL

Crin Antonescu critică dur „regimul Băsescu”, în moţiunea depusă de acesta la Congresul PNL, el susţinând că acest regim este caracterizat de discurs şi acţiune populistă, corupţie ridicată la rangul de politică de stat, utilizare nedemocratică a unor instituţii ale statului în conflictul politic.

În documentul înmânat delegaţilor la Congres se arată că România a parcurs în ultimii trei ani una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa, atât din cauza unei crize economice prelungite şi amplificate de incapacitatea şi corupţia fostei guvernări, cât mai ales a unei alterări a regimului politic din România, pe fondul interpretării abuzive a textului constituţional.

Potrivitit moţiunii, nu doar criza economică şi lipsa de soluţii a guvernării au fost trăsăturile dominante ale acestor ani, în document arătându-se că instituţiile s-au degradat, mediul privat nu a fost ajutat să depăşească dificultăţile generate de criză, ci sufocat de corupţia de stat.

În moţiune, Antonescu susţine că acest regim politic s-a „prezidenţializat” dincolo de cadrul legii fundamentale, liberalul criticând interferenţa nepermisă în procesul politic a unor instituţii exterioare lui, care au abandonat imperativul echidistanţei şi nonpartizanatului.

Antonescu critică, de asemenea, degradarea fără precedent a climatului social general, marcat de suspiciune şi neîncredere, populismul autoritarist reprezentat de regimul Băsescu, care a indus societăţii româneşti derapaje grave, precum şi abandonarea interesului naţional în planul acţiunii politice externe.

Candidatul la şefia PNL susţine în document că distorsiunea de la nivelul instituţiilor a făcut ca pentru prima dată în ultimii 20 de ani să se asiste la negarea votului popular, la anularea lui printr-o decizie administrativă şi punerea sub semnul întrebării a procesului electoral ca sursă supremă de legitimitate.

Potrivit acestuia, la nivelul economiei, promovarea unei economii de piaţă reale a fost înlocuită cu instalarea unui sistem mafiot şi clientelar, care a sifonat banii publici şi a falimentat economia.

„Regimul Băsescu a generat o distorsiune la nivelul statutului internaţional al României, transformată într-o ţară de rangul doi în interiorul Uniunii Europene şi pusă într-o manieră nedreaptă sub semnul întrebării ca democraţie consolidată. Regimul Băsescu a pus mai presus de interesul naţional propria perpetuare şi a preferat denigrarea României şi periclitatea statutui său de stat european printr-o propagandă agresivă şi mincinoasă”, se arată în moţiune.

Potrivit documentului făcut public sâmbătă, PNL îşi asumă misiunea de a disloca în totalitate acest sistem de putere pervertit şi inconsistent cu principiile, valorile şi mecanismele democratice şi de a reaşeza România în cadrele ei fireşti, adică instituţii democratice funcţionale, economie de piaţă reală, prestigiu şi participare activă a României la dezbaterea şi decizia internaţională.

Obiectivele strategice ale PNL, potrivit moţiunii prezentate, sunt îndeplinirea mandatului de guvernare în cadrul USL, câştigarea alegerilor prezidenţiale şi consolidarea identităţii şi forţei PNL ca partidul dreptei româneşti.

„Un preşedinte liberal al României va trebui să rescrie din temelii profilul acestei instituţii, alterat din 2005, va trebui să reconstruiască prestigiul ei, funcţiile ei de bază de mediere între instituţii, între stat şi societate”, susţine Antonescu în documentul citat.

Potrivit documentului, dezideratul reintrării României în normalitatea democratică a fost doar parţial atins o dată cu schimbarea la nivel guvernamental. „Nu ne putem preface că nimic nu s-a întâmplat în aceşti ani şi nici nu ne putem asuma o linie de continuitate cu guvernarea acelei perioade. Continuitatea poate privi exclusiv angajamentele internaţionale ale României şi atât”, susţine Antonescu în documentul prezentat delegaţilor la congres.

Antonescu subliniază că PNL are împreună cu partenerii din USL răspunderea unei concepţii unitare şi coerente asupra guvernării României.

„Am armonizat împreună puncte de vedere care păreau nu o dată ireconciliabile şi am prezentat publicului împreună programe şi viziuni de dezvoltare sectoriale. (…) Guvernul nu este o federaţie de ministere, ci un corp solidar, unitar”, mai arată Antonescu în textul moţiunii.

El susţine că o parte a procesului de reconstrucţie a normalităţii în societatea românească înseamnă şi „o nouă cultură în funcţionarea coaliţiilor de guvernare”.

„Dezbaterea de tipul «cine are ministere mai importante în funcţie de resurse» denotă o mentalitate de jaf al banului public, mentalitate de care guvernarea USL trebuie să se ţină la distanţă”, se mai arată în documentul prezentat delegaţilor la congres.

Aşa cum se precizează în moţiune, viitorul model de dezvoltare a României trebuie să se întemeieze pe patru piloni strategici: model economic centrat pe investiţii şi competitivitate, fonduri europene şi dezvoltarea infrastructurii, modernizarea sistemelor publice educaţie, sănătate, pensii, dezvoltarea regională şi administraţie publică centrată pe cetăţean.

Antonescu mai notează că, în prezent, dintr-o populaţie de 22 de milioane de persoane, aproape 10 milioane sunt asistate, sub diferite forme, de stat, iar aceasta nu se mai poate numi „protecţie socială”, ci dependenţă de stat, care în realitate este capcana clasică a subdezboltării.

Potrivit lui Crin Antonescu, realitatea economică şi socială ilustrează deficite sistemice, iar sistemele de pensii de tip pay-as-you-go (PAYG), bazate pe solidaritatea dintre generaţii, se confruntă cu probleme şi deficite financiare tot mai acute.

„Reforma de căpătâi a sistemului de pensii impune dezvoltarea unui sistem de conturi individuale de economisire pentru pensii publice, care să preia ca pondere un procent tot mai mare din venitul de înlocuire şi totodată din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului”, apreciază liberalul.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Cum îi pregătește Cristi Borcea pe băieții săi pentru viitor: ”Sunt mai dur”
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. S-a stins o celebră cântăreață. Era una dintre cele mai promițătoare voci ale noii generații
Playtech.ro
Ce salariu are un poliţist în 2025: venitul a scăzut faţă de anul trecut
Adevarul
Întrebarea care a aprins scânteia între profesori și învățători. „Dacă citește ministrul ne pune să-i luăm și acasă, pentru consolidarea relațiilor”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Durere fără margini într-o familie de români din județul Gorj. Nelu, un șofer de TIR, s-a stins subit la nici 50 de ani, într-o parcare din Belgia
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
Valoarea noilor taxe pe case și terenuri în București, publicată de PMB! Ce dări plătesc bucureștenii de la 1 ianuarie 2026. Unele aproape se dublează
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul