Trei activiste feministe dezbrăcate s-au năpustit spre Berlusconi înainte să voteze FOTO

Trei activiste feministe dezbrăcate pe jumătate s-au năpustit asupra lui Silvio Berlusconi în timp ce acesta se pregătea să intre într-o secţie de votare, la Milano, pentru a îşi exprima opţiunea în cadrul alegerilor generale din Italia în care candidează.
Romania TV
24 feb. 2013, 16:53
Trei activiste feministe dezbrăcate s-au năpustit spre Berlusconi înainte să voteze FOTO

Femeile, care aveau înscris pe spate sloganul „Basta Berlusconi” (Berlusconi, ajunge), au fost reţinute imediat, iar Il Cavaliere a putut să voteze în faţa unei mulţimi de fotografi şi cameramani.

Ajunse în spatele zidului de jurnalişti şi fotografi, activistele au fugit croindu-şi drum peste bariere, după care s-au năpustit, fără să îl atingă, asupra fostului şef al Guvernului.

Scena oarecum haorică, în contextul strigătelor activistelor şi ale alegătorilor surprinşi, la care s-au adăugat plânsetele unor copii speriaţi, s-a încheiat rapid cu arestarea activistelor.

Secţiile de votare în cadrul alegerilor parlamentare din Italia, un scrutin urmărit cu atenţie de partenerii europeni ai ţării, s-au deschis duminică la ora locală 8.00 (9.00, ora României).

Peste 47 de milioane de italieni sunt aşteptaţi la urne într-un scrutin care se desfăşoară timp de două zile, până luni la ora 14.00 GMT (16.00, ora României).

FOTO: ANSA

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT