Amenzi pentru părinţii şi cadrele didactice care aplică rele tratamente copiilor

Profesorii care aplică tratamente degradante copiilor ar putea fi amendaţi cu sume până în 2.500 de lei, iar în cazul părinţilor sancţiunea poate ajunge până la 1.000 de lei. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege de modificare a Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit Mediafax.
Romania TV
12 dec. 2011, 14:01
Amenzi pentru părinţii şi cadrele didactice care aplică rele tratamente copiilor

Proiectul de act normativ propune introducerea de sancţiuni pentru părinţii care îşi trimit copiii la cerşit, pentru cadrele didactice care aplică pedepse corporale elevilor, dar şi pentru autorităţile care nu-şi respectă atribuţiile stabilite prin lege. În nota de fundamentare a documentului se precizează că sunt prevăzute şi sancţiuni pentru părinţi, cadre didactice sau autorităţi ale administraţiei publice locale, în situaţiile în care nu îşi îndeplinesc atribuţiile sau responsabilităţile ce le revin în ceea ce priveşte asigurarea creşterii şi îngrijirii adecvate a copiilor.

Directorul general de la Direcţia pentru Protecţia Copilui din MMFPS, Elena Tudor, a precizat că sancţiunile prevăzute de proiectul de lege constau în amenzi. Nivelul acestora va fi stabilit în funcţie de importanţa fiecărei atribuţii şi ţin cont şi de contextul economic actual, potrivit reprezentantului Ministerului Muncii.

Astfel, sancţiunile pentru părinţi vor fi cele mai mici, până în 1.000 de lei, la fel şi sancţiunile pentru serviciile publice de asistenţă socială. La cadrele didactice, sancţiunea maximă poate fi până la 2.500 de lei.

Concret, sancţionarea părinţilor poate fi propusă în cazul în care aceştia îi folosesc pe copii la cerşit, iar pentru cadrele didactice, în situaţia aplicării de tratamente umilitoare sau degradante. În cazul serviciilor publice de asistenţă socială, sancţiunile pot fi propuse pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin.

Proiectul de modificare a legii mai vizează reducerea numărului de copii instituţionalizaţi prin asigurarea de servicii de zi celor aflaţi în risc de separare de familie.

DailyBusiness
România poate deveni furnizor regional de kerosen pentru Europa
Spynews
Cântăreț celebru, arestat după ce o fată dezmembrată a fost găsită în portbagajul mașinii lui! Fanii sunt în stare de șoc
Fanatik.ro
Drama italianului adoptat de România: „Am avut şase colegi arestaţi! În țara mea nu m-a mai vrut nimeni!”
Capital.ro
România este în doliu. A murit unul dintre românii care au scris istorie: S-a mutat între coperțile infinite
Playtech.ro
Consumul s-a prăbușit. Românii reduc drastic cheltuielile. Educația ajunge la coada priorităților, cu...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
wowbiz.ro
„Nu va mai avea cine să plătească pensiile”. Avertisment dur despre marea pensionare care poate bloca România
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un curier aflat pe scuter a fost izbit din plin de o mașină, pe Bulevardul Pipera din București. Victima a ajuns de urgență la spital
iamsport.ro
Momentul care i-a rupt sufletul în două Nadiei Comăneci: ”Dacă ar fi știut mama, ar fi intrat într-o panică de nedescris” 
MediaFlux
Cine este și cum arată fosta soție a noului premier al Ungariei. Péter Magyar a fost căsătorit cu o femeie superbă!
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj