Preşedintele SUA Joe Biden anunţă că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, care a decedat joi seară, la vârsta de 96 de ani, relatează USA Today.
Filip Stan
09 sept. 2022, 21:30
Preşedintele SUA Joe Biden anunţă că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

”Nu ştiu încă care sunt detaliile, dar voi participa”, a transmis Joe Biden reporterilor care călătoresc cu el în Ohio.

Data şi detaliile înmormântării Reginei Elizabeth a II-a nu au fost stabilite, dar vor fi făcute publice ”în timp util”, potrivit Palatului Buckingham. Funeraliile vor avea loc la Westminster Abbey din centrul Londrei, scrie News.ro.

”În mai puţin de o săptămână, ne vom reuni alături de întregul popor şi de comunitatea mondială să o conducem pe ultimul drum pe iubita mea mamă, a declarat Regele Charles al III-lea, în primul discurs adresat naţiunii.

Citeşte şi: Primul discurs al Regelui Charles al III-lea după moartea Reginei: „Îi aduc tribut mamei mele. Regina Elisabeta a II-a a fost simbolul unei vieţi bine trăite”

Regina va fi apoi înmormântată în Capela St George de la Castelul Windsor, alături de mama, tatăl şi soţul ei, Prinţul Philip.

Biden o cunoaştea pe regină de trei decenii şi s-au întâlnit de trei ori, cel mai recent în iunie 2021, când Regina Elizabeth a II-a i-a găzduit pe el şi pe Prima Doamnă la Castelul Windsor în timpul vizitei lor în Regatul Unit, cu ocazia participării la summitul liderilor Grupului celor Şapte.

După acea vizită, Biden le-a mărturisit reporterilor că regina a fost ”foarte amabilă” şi a declarat că a invitat-o la Casa Albă. Biden a spus că monarhul i-a amintit de răposata sa mamă.

Citeşte şi: Regina Elisabeta, glumă genială povestită de cel care a păzit-o timp de zeci de ani: „De 80 de ani stau aici şi n-am văzut-o pe regină” VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT