Numărul sinuciderilor în penitenciare s-a dublat. 22 de deţinuţi s-au spânzurat în 2012

Numărul sinuciderilor în rândul persoanelor private de libertate s-a dublat în 2012 faţă de anul precedent, 22 de deţinuţi luându-şi viaţa prin spânzurare, potrivit celui mai recent raport al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Romania TV
25 feb. 2013, 19:03
Numărul sinuciderilor în penitenciare s-a dublat. 22 de deţinuţi s-au spânzurat în 2012

La sfârşitul anului trecut, în penitenciarele româneşti erau 31.817 deţinuţi, numărul acestora crescând de la an la an, din 2008.

Dacă în 2010 şi 2011 s-au înregistrat câte 10 cazuri de sinucideri, anul trecut 22 de deţinuţi s-au spânzurat, iar unul a murit prin intoxicaţie voluntară.

De altfel, dintre cele 115 decese înregistrate anul trecut în rândul deţinuţilor, 24 la sută au avut cauze violente, pe lângă sinuciderile prin spânzurare şi cazul de intoxicaţie voluntară, înregistrându-se şi un accident şi două agresiuni. Restul de 76 la sută din decese au avut cauze medicale.

De asemenea, a crescut numărul de altercaţii între deţinuţi, la 1.459, de la 1.307 în 2010 şi 1.227 în 2011.

În schimb, numărul cazurilor de agresiune asupra cadrelor din penitenciare a scăzut, de la 28 în 2010 şi 18 în 2011, la 13 anul trecut, se mai precizează în raport.

Şi numărul cazurilor de descoperire a unor substanţe interzise la deţinuţi a scăzut în ultimii ani, de la 202 în 2010 la 122 anul trecut. În majoritatea cazurilor (87), au fost descoperite substanţe pulverulente, în 30 de cazuri au fost substanţe solide, iar în cinci, lichide.

Tot în 2012, a crescut numărul situaţiilor de descoperire a telefoanelor mobile, de la 9.459 în 2010, la 10.505 în 2012. Cele mai multe telefoane (8.493) au fost descoperite după ce au intrat în posesia deţinuţilor.

Totodată, anul trecut, s-au înregistrat trei evadări, două tentative de evadare, patru părăsiri ale punctului de lucru şi o tentativă de părăsire a punctului de lucru, potrivit aceluiaşi raport.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
FCSB – Auda, în turul 2 preliminar Conference League! CFR Cluj, „dublă” grea pentru calificare
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
Ce înseamnă alertele de călătorie emise de MAE și de ce nu ar trebui să le ignori înainte de o vacanță
Adevarul
Ce urmează pentru PNL după mișcarea lui Nicușor Dan. Andrei Ţăranu: „Dar în capul domnului Bolojan ce scenariu este?”
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Cristi, tatăl care a sfârșit după ce și-a salvat fratele de la înec. Avea doar 27 de ani și un bebeluș de câteva luni
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Răsturnare de situație în PNL! Adrian Veștea vânează șefia partidului și vrea locul lui Ilie Bolojan la Congresul extraordinar (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?