Primarul din Miercurea-Ciuc: Cunoaşterea limbii maghiare e obligatorie în oraş

Primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman (UDMR), amendat de CNCD pentru impunerea cunoaşterii limbii maghiare ca şi condiţie de ocupare a postului de arhitect-şef al oraşului, a afirmat: "cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie" în acest municipiu.
Filip Stan
25 feb. 2013, 19:37
Primarul din Miercurea-Ciuc: Cunoaşterea limbii maghiare e obligatorie în oraş

Declaraţia primarului din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman (UDMR), a fost făcută, luni, în cadrul manifestărilor vizând arborarea unui drapel secuiesc de mari dimensiuni în centrului municipiului harghitean, scrie Mediafax.

În condiţiile în care a fost amendat de CNCD după ce a impus, ca o condiţie obligatorie, cunoaşterea limbii maghiare la concursul de ocupare a postului de arhitect-şef al oraşului, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, fost deputat UDMR în Parlamentul României în perioada 1996-2000, şi-a început discursul anunţând că „în Miercurea Ciuc limba maghiară este obligatorie”.

„Trăim într-o lume în care limba maghiară a devenit discriminatorie în Miercurea Ciuc. Astăzi este ziua în care trebuie să spunem clar: cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie, ci obligatorie în Miercurea Ciuc, începând de la prefect, corespondenţii televiziunilor şi radiourilor româneşti, toată lumea care trăieşte din impozitele secuilor trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă”, a afirmat Raduly Robert de pe scena improvizată în apropierea catargului drapelului secuiesc.

El a spus că, începând din 28 octombrie 2008, dreapelul secuiesc flutura pe clădirea Primăriei Mercurea Ciuc şi că el nu a deranjat pe nimeni până acum, iar de atunci nici legile, normele sau hotărârile nu s-au schimbat.

„Doar prefectul, ministrul de Interne şi cel al Apărării s-au schimbat şi de când au ajuns în funcţie a început să îi deranjeze acest steag”, a continuat edilul.

Un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat, luni, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, de către reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obţinere a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) au fost amendaţi de CNCD cu câte 600 de lei, după ce au impus condiţia cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea unei funcţii publice.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a informat, luni, printr-un comunicat de presă, că în 23 octombrie 2012 a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la impunerea condiţiei de cunoaştere a limbii maghiare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de arhitect-şef din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei municipiului Miercurea Ciuc.

„După analizarea sesizării, Colegiul Director al CNCD a hotărât că aspectele prezentate de FCRCHM intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin1 şi art.7 alin.2 din O.G. 137/2000 republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, şi l-a sancţionat pe primarul municipiului, Raduly Robert Kalman, ca reprezentant al Primăriei Miercurea Ciuc, cu amendă de 600 de lei, pentru impunerea ca o cerinţă obligatorie (pentru ocuparea postului de arhitect-şef) a cunoaşterii limbii maghiare”, menţionează sursa citată.

CNCD a sancţionat şi ANFP cu amendă de 600 de lei, „pentru ordinul emis în cadrul aprobării condiţiilor de participare la concurs, la propunerea Primăriei Miercurea Ciuc”.

Preşedintele CNCD Csaba Asztalos a precizat pentru Mediafax că această decizie a fost luată în data de 23 ianuarie, fiind comunicată părţilor, conform procedurii din instituţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Gigi Becali, dat „dispărut” imediat după ce Meme Stoica și-a dat demisia de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Proprietarii de apartamente pot plăti bani în plus la întreținere. Ce spune legea despre reparațiile blocului
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Lista cu instituțiile statului care vor fi desființate. Șeful Antigrindină ia 20.000 de lei lunar, deși doar păzește un sistem oprit de 2 ani
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România