O nouă crimă care a înfiorat România. Un bărbat și-a ucis nepoata de doar doi ani fiindcă plângea

Crimă înfiorătoare comisă de un bărbat din comuna Câineni, județul Vâlcea. Și-a ucis nepoata de doi ani pentru că plângea prea mult.
Alina Costache
14 sept. 2022, 18:24
O nouă crimă care a înfiorat România. Un bărbat și-a ucis nepoata de doar doi ani fiindcă plângea

Fetița a fost lovită cu bestialitate de unchiul ei, fiind extrem de deranjat că micuța plângea. S-a întâmplat weekend-ul trecut, iar în urma incidentului fetița a decedat la spital din cauza rănilor grave cauzate.

Criminalul a fost reținut, iar apoi arestat preventiv. Procurorii din cadrul Parchetului de pe Iângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 14 septembrie 2022, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat sub aspectul săvărşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.

“Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în seara zilei de 10.09.2022, inculpatul în timp ce se afla la locuința sa din comuna Câineni, jud. Vâlcea, iritat de faptul că minora în vârstă de 2 ani şi 11 luni luni (nepoata sa de soră, care îi fusese încredințata de părinţii acesteia spre creştere şi educare în lipsa acestora) plângea, acesta a exercitat cu intensitate acte de violenţă asupra minorei, respectiv a aruncat-o şi a proiectat-o pe podeaua din ciment a imobilului, împrejurări în care victima a suferit un politraumatism cu traumatism cranio cerebral (cu hemoragie meningo-cerebrală) şi traumatism abdominal (cu ruptură hepatică, contuzie renală dreapta şi hemoperineu consecutiv), leziuni ce au condus la decesul victimei la data de 12.09.2022 la Spitalul de Pediatrie din mun. Sibiu, jud. Sibiu.

Investigaţiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea — Serviciul de Investigaţii Criminale şi Postul de Poliţie Câineni. Facem precizarea că punerea în miscare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, in nici o situaţie, să infrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” – se arată în comunicatul Parchetului Vâlcea.

Bărbatul a fost prezentat, miercuri, Tribunalului Vâlcea, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Citește și Valoarea tichetelor se majorează cu până la 30 lei. Cine poate primi 380 de lei pe card de luna viitoare

Citește și Neatenția părinților a dus la un incident nefericit. Un copil de doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT