Ce să faci ca să plăteşti facturi mai mici la energia electrică. Sfaturi utile pentru a reduce consumul cu 5%

Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energie Inteligentă, a explicat cum putem reduce consumul de energie electrică în România cu 5%, concomitent cu scăderea facturilor medii ale consumatorilor casnici cu 10%.
Filip Stan
19 sept. 2022, 16:39
Ce să faci ca să plăteşti facturi mai mici la energia electrică. Sfaturi utile pentru a reduce consumul cu 5%

Ce să faci ca să plăteşti facturi mai mici la energia electrică. Preşedintele Asociaţiei Energie Inteligentă vine cu sfaturi utile românilor, în contextul scumpirilor din energie.

Ce să faci ca să plăteşti facturi mai mici la energia electrică. Sfaturi utile pentru români

Citeşte şi Amendament USR la ordonanţa de urgenţă pe energie. Toţi românii au dreptul să beneficieze de tarifele plafonate

Potrivit lui Dumitru Chisăliţă, un preț plafonat pe grupe de consumatori casnici în funcție de tipul de consum, concomitent cu programe de mediatizare a necesității de economisire a energiei și programe de eficientizare a consumului casnic de energie bazate în primul rând pe schimbarea corpurilor de iluminat și un comportament de creștere a eficienței energiei, ar aduce o reducere a consumului de energie electrică în România cu cca. 5%, dar ar aduce și facturi mai mici la consumatorii casnici care folosesc energia electrică pentru încălzite cu 46% și facturi medii mai mai mici cu cca. 10% pentru consumatorii casnici față de situația din prezent.

„Plecăm de la aberația prinsă în legea de protejare a consumatorilor de energie și rostogolită în ultima vreme că un consum mare de energie electrică înseamnă obligatoriu un consumator bogat. Consum mare de energie electrică, nu înseamnă neapărat consumatori bogați”, a explicat Chisăliţă.

În urma unei analize a Asociației Energie Inteligentă se pot identifica  următoarele situații pe care le întâlnim în practică:

a) Consumatorii de energie electrică care se găsesc la nivelul subzistenței energetice cu un consum mediu de cca. 55 kWh/luna (ipoteză: cca 47% din locuințele din România se găsesc în mediu rural sau periurban și apreciem că se încadrează în această categorie)

Consumatorii beneficiază de preț plafonat de 0,68 lei/kWh, factura lunară fiind la un nivel de cca. 37 lei.

b) Consumatorii de energie electrică care se găsesc la nivel mediu de consum de cca. 180 kWh/luna (ipoteză: cca 25% din locuințele din România sunt apartamente cu 1 – 4 camere care nu au sisteme de aer condiționat și apreciem că se încadrează în această categorie).

Consumatorii beneficiază de preț plafonat de 0,8 lei/kWh, factura lunară fiind la un nivel de cca. 144 lei.

c) Consumatorii de energie electrică care au un nivel de confort specific secolului XXI cu un consum mediu de cca. 280 kWh/luna (ipoteză: cca 19% din locuințele din România sunt apartamente cu 1 – 4 camere care au sisteme de aer condiționat și apreciem că se încadrează în această categorie).

Consumatorii beneficiază parțial de preț plafonat de 0,8 lei/kWh pentru primii 255 kWh și preț de piață de cca 2,5 lei/kWh pentru diferența între prețul 255 kWh și consumul realizat, factura lunară fiind la un nivel de cca. 165 lei.

d) Consumatorii de energie electrică care au un nivel de confort specific secolului XXI dar folosește anumite echipamente suplimentar (boiler) cu un consum mediu de cca. 360 kWh/luna (ipoteză: cca 5% din imobilele din România folosesc boilere electrice pt ACM).

Consumatorii nu beneficiază de preț plafonat achitând prețul cel mai mic dintre prețul din piață și cel din contract de cca 2,5 – 3,9 lei/kWh, factura lunară fiind la un nivel de cca. 900 – 1404 lei.

e) Consumatorii de energie electrică care stau în general la casă și au un consum care au un nivel de confort specific secolului XXI dar folosește anumite echipamente suplimentar (boiler, hidrofoare, încălzire electrica) cu un consum mediu de cca. 700 kWh/luna (ipoteză: cca 3% din locuințele din România folosesc energie electrica pentru a se încălzi)

Consumatorii nu beneficiază de preț plafonat achitând prețul cel mai mic dintre prețul din piață și cel din contract de cca 2,5 – 3,9 lei/kWh, factura lunară fiind la un nivel de cca. 1750 – 2730 lei.

f) Consumatorii de energie electrică care au un nivel de consum de peste 1500 kWh/luna ca urmare a mărimii imobilelor de peste 500 mp (ipoteză: cca 1% din locuințe au o suprafața mai mare de 500 mp) – consumatorii bogați

Ca urmare a analizei Asociaţiei Energie Inteligentă, se poate observa că numărul consumatorilor asimilați ca fiind bogați pentru că au un consum mai mare de 300 kWh/medie lunară înseamnă un procentaj de cca.  9% din totalul consumatorilor de energie din România, dar dintre aceștia 8% sunt consumatori de energie care nu sunt nici pe departe bogați, dar pe care soarta ia adus în situația de a avea un astfel de consum datorită: lipsei sursei alternative de combustibil pentru prepararea apei calde menajere, încălzirii locuinței, asigurării apei din puțuri forate prin hidrofoare etc.

Legea protejării consumatorilor trebuie să aibă o abordare unitară pentru aceleași categorii sociale și să nu creeze diferențe atât de mari: o familie cu aceleași venituri, care stau în locuințe similare să achite prețuri atât de diferite – familia care a avut noroc să fie conectată la gaze să achite cca 144 lei/lună pentru energie electrică (la un preț plafonat de 0,8 lei/kWh) și o altă familie care nu a avut acces la gaze să achite lunar pentru energie electrică cca. 1750 lei/lună (la un preț neplafonat de 2,5 lei/kWh).

Un alt aspect alarmant este faptul că pentru stabilirea consumului pentru determinarea plafonului s-a ales anul 2021, an în care consumul pentru consumatorii rezidențiali a fost cu cca 10% mai mare decât în anul 2020. În primele 8 luni ale anului 2022 comparativ cu anul 2021 consumul populației este cu 8% mai mic (conform datelor INS). Cu alte cuvinte alegerea bazei de consum a anului 2021 a făcut ca un număr mai mare de consumatori să nu se încadreze  în baremurile stabilite, respectiv să nu aibă acces la plafonare, conform unui consum mediu într un an normal.

„Invocarea măsurii de introducere unui nou plafon de 255 kWh/luna ca fiind o măsură de creștere a eficienței, considerăm că nu are elemente care să determine creșterea eficienței la consumator prin elemente de preț.

Ideal ar fi ca un comportament de eficientizare să se realizeze prin impozitare diferita în funcție de clasa energetică a imobilului, care ar permite și evidențierea în mod concret a nivelului veniturilor medii ale proprietarilor imobilelor și ar putea determina politici publice locale de eficiență energetică cu adevărat eficiente.

Totuși, dacă se dorește ca prin elemente de preț să se determine un comportament de reducere a consumului de energie electrică, construcția legii trebuie să fie realizată astfel încât, să determine un comportament specific de eficientizare a consumului și consumatorul să poată prin acțiunile realizate să urmărească concret rezultatul acțiunilor sale – factură mai mică la energie electrică.

Consider că toți consumatorii din România care consumă până la un nivel mediu lunar de 700 kWh energie electrică, adică inclusiv cei care folosesc energia electrică pentru ACM și încălzire  (considerând că cei peste acest consum înseamnă case foarte mari, peste 500 mp suprafață utilă),  ar trebui să beneficieze de un tratament egal în ceea ce privește prețul plafonat”, a mai explicat preşedintele Asociaţiei Economie Inteligentă.

Citeşte şi Virgil Popescu intervine în cazul facturilor mari la energie. Cere verificări de la ANRE şi Protecţia Consumatorilor

Ce ar însemna aceasta:

Astfel, potrivit preşedintelui Asociaţiei Energie Inteligentă,  un nou preț plafonat pe grupe de consumatori casnici, în funcție de tipul de consum, concomitent cu programe de mediatizare a necesității de economisire a energiei și programe de eficientizare a consumului casnic de energie exclusiv bazate de schimbarea corpurilor de iluminat și un comportament de eficientizare a energiei, ar aduce o potențială reducere a consumului de energie electrică în România cu 5%, dar ar aduce și facturi mai mici la consumatori.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Gigantul din Grecia care va face o investiție majoră în România. Se va deschide o nouă fabrică
Capital.ro
Legenda de care România s-a despărțit. Nu se mai naște altul ca el. Românii nu-l pot uita
Playtech.ro
Cum obții despăgubiri pentru chiriașii care ți-au distrus locuința. Ce șanse ai să-ți repari apartamentul sau casa
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Ce lider PSD se opune ca Lia Olguța Vasilescu să devină premier - SURSE
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Capcană pentru pensionari. Mica recalculare are rezultate zero
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Carambol pe Autostrada Soarelui. Șase mașini au fost implicate într-un accident grav în zona Dragalina
Cancan.ro
Ireal câți mici a mâncat Piedone la o singură masă, într-un restaurant din Regie: Șeful ANPC a stabilit un record greu de egalat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a renunțat la bancomat. Decizie pentru cei care au cont și card la bancă. Cum veți putea retrage cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici