Noi detalii din ancheta părintelui Visarion Alexa. Polițiștii au ridicat telefonul duhovnicului. Ce vor să afle oamenii legii

Polițiștii fac percheziție informatică în cazul preotului Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul bucureştean Militari.
Alina Costache
20 sept. 2022, 09:45
Noi detalii din ancheta părintelui Visarion Alexa. Polițiștii au ridicat telefonul duhovnicului. Ce vor să afle oamenii legii

Polițiștii bucureșteni fac percheziție în casa lui Visarion Alexa, preotul acuzat de o tânără de agresiune sexuală. Oamenii legii au ridicat telefonul preotului, în speranța că vor descoperi noi probe în dosarul de agresiune sexuală deschis pe numele său.

Citește și Povestea femeii agresate sexual de Visarion Alexa. Ce i s-a întâmplat înainte de agresiunea de la spovedanie. Stenograme incendiare din dosar

Potrivit informaţiilor din dosar, episodul agresiunii din aprilie nu a fost primul de acest fel. Enoriașa de 37 de ani care a depus acum plângere a declarat că a mai fost agresată de preotul Alexa în trecut, însă prima dată a decis să treacă cu vederea incidentul.

De această dată, însă, preotul nu a mai fost la fel de norocos. La îndemnul unei prietene, femeia de 37 de ani s-a adresat organelor abilitate, iar comportamentul duhovnicului face acum subiectul unei anchete.

În faţa anchetatorilor, preotul Visarion şi-a recunoscut fapta. Astfel, acesta a fost pus sub control judiciar şi nu mai are voie să slujească până la finalizarea anchetei. În plus, preotul are interdicţie să se apropie la mai puţin de 300 de m de persoana vătămată. În plus, el trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână la poliție, unde trebuie să dea cu subsemnatul.

„Fiind audiat în calitate de suspect, Alexa Visarion a recunoscut că, ulterior spovedaniei, a îmbrățișat-o pe persoana vătămată. (…) Tricoul persoanei vătămate s-a ridicat, moment în care i-a atins pielea în zona lombară, a mângâiat-o pe spate, pe sub tricou, a arătat că i-a palpat sânul, apăsând-o și că nu-și mai amintește dacă a sărutat-o pe ureche întrucât eram prea concentrat pe sânul ei (…) Ulterior, și-a introdus mâna pe sub bluză și i-a atins sânii, i-a forțat bata blugilor, a reușit să ajungă cu mâna în zona vaginului, sub lenjeria intimă”, potrivit unor surse judiciare, citate de România TV.

Citește și Povestea femeii agresate sexual de Visarion Alexa. Ce i s-a întâmplat înainte de agresiunea de la spovedanie. Stenograme incendiare din dosar

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Decizia luată de fostul coleg al lui Cristi Chivu. Adriano a uimit cu declarația sa: ”Am anulat documentul pe care îl semnasem”
Capital.ro
Doliu în televiziune. Iubita actriță a murit. Cancerul a învins-o. Toată lumea a văzut-o la TV
Playtech.ro
Autorizare turistică 2026: Cum obții certificatul de clasificare pentru apartamente și camere în locuințe familiale
Adevarul
„Nu exclud un război cu China”. Un propagandist al Kremlinului critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații militare”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Milionarul român a stat în preajma lui Gigi Becali și s-a convins: ”S-a născut cu o stea în frunte! Nu am mai văzut așa ceva”
MediaFlux
Iranul a răspuns cu riposte în întreaga regiune, de la Dubai la Doha, după atacurile Israelului și SUA. Ayatollahul Ali Khamenei, în viaţă
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj