Filmul „Poziţia copilului” are premiera de gală pe 4 martie, la Teatrul Naţional Bucureşti

"Poziţia copilului", de Călin Netzer, primul lungmetraj românesc premiat cu Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, va avea premiera de gală la Teatrul Naţional Bucureşti, luni, la ora 19.30, informează Parada Film.
Romania TV
27 feb. 2013, 15:47
Filmul

Filmul poate fi văzut de spectatorii din România începând din 8 martie. În prima săptămână, filmul va rula în 35 de cinematografe din peste 20 de oraşe: Bucureşti, Cluj, Arad, Timişoara, Constanţa, Craiova, Oradea, Bacău, Braşov, Brăila, Ploieşti, Piteşti, Târgu Mureş, Târgu-Jiu, Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Călăraşi, Slobozia, Slatina, Vaslui şi Bistriţa, potrivit Mediafax.

Premiera de gală a filmului va avea loc pe 4 martie, de la ora 19.30, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Pe covorul roşu sunt aşteptaţi actorii şi membrii echipei „Poziţia copilului”, personalităţi din media, cultură, politică şi societatea civilă, susţinători ai filmului în campania „Susţine România la Berlinală” – Ivan Patzaichin, Cristian Ţopescu, Laura Badea, Alina Dumitru.

O proiecţie specială, deschisă publicului, va fi organizată şi la Cinema City din AFI Cotroceni miercuri, 6 martie, de la ora 20.00. Spectatorii vor avea ocazia să-i cunoască la începutul proiecţiei pe protagoniştii filmului distins cu unul dintre cele mai importante premii din cinematografia mondială – regizorul Călin Peter Netzer, producătoarea Ada Solomon, actorii Bogdan Dumitrache, Luminiţa Gheorghiu, Adrian Titieni, Ilinca Goia, Nataşa Raab, Florin Zamfirescu.

Şi spectatorii din alte oraşe vor avea ocazia să-i întâlnească pe actorii şi membrii echipei filmului premiat cu Ursul de Aur. În weekendul de lansare, aceştia se vor întâlni cu publicul din Ploieşti, Cluj, Braşov, Târgu-Mureş, Constanţa şi Craiova şi vor răspunde întrebărilor spectatorilor, la finalul proiecţiilor.

„Poziţia copilului” îşi continuă, în paralel, cariera internaţională. După Ursul de Aur obţinut la Berlin, filmul este una dintre cele mai râvnite achiziţii în rândul distribuitorilor din lumea întreagă. Pelicula, ale cărei vânzări internaţionale sunt gestionate de compania germană Beta Cinema, va fi proiectată în Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Grecia, Serbia, Muntenegru, Australia, Noua Zealandă, Taiwan. Totodată, Beta Cinema este în ultima fază a negocierilor pentru distribuţia în Statele Unite şi Marea Britanie.

Pe lângă Ursul de Aur, filmul regizat de Călin Peter Netzer a câştigat premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) la Festivalul de la Berlin.

„Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură, într-o distribuţie selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

„Poziţia copilului” este o producţie Parada Film în co-producţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Femeia celebră care l-a ”costat” 150.000 de euro pe Cristi Borcea. A fost soția unei legende de la AC Milan (G)
Capital.ro
Plățile se transformă radical. Bani transferați instant, fără intermediari și fără rețele clasice de carduri. Noul sistem care redefinește piața
Playtech.ro
Un călător care a vizitat întreaga lume dezvăluie ţările care l-au dezamăgit. Multe sunt vizitate anual şi de români
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Cine este Dara, câștigătoarea Eurovision 2026. Tânăra de 27 de ani din Bulgaria a câștigat X Factor în 2015
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi