Vânător aflat la braconaj, împuşcat în picior de către un coleg

Un vănâtor aflat la braconaj într-o pădure de la marginea municipiului Arad a fost împuşcat în picior, în noaptea de miercuri spre joi, de către un coleg, care susţine că s-a împiedicat şi că arma i s-a descărcat accidental, cei doi fiind cercetaţi penal.
Romania TV
28 feb. 2013, 09:12
Vânător aflat la braconaj, împuşcat în picior de către un coleg

Potrivit poliţiştilor arădeni, doi vânători autorizaţi, de 30 şi 32 de ani, deţinători legali de arme, au fost la braconaj, iar în timpul partidei de vânătoare unul a fost împuşcat în picior de către coleg.

Partida ilegală de vânătoare s-a desfăşurat în Pădurea Ceala, de la marginea municipiului Arad.

„Cei doi erau la braconaj, întrucât sezonul de vânătoare este închis. Cel care şi-a împuşcat colegul în picior susţine că s-a împiedicat, moment în care arma cu glonţ s-a descărcat„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber.

Conform sursei citate, victima a fost împuşcată în piciorul stâng, în zona coapsei.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, medicii afirmând că este în afara oricărui pericol.

Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic. În plus, cel care ar fi tras este cercetat şi pentru vătămare corporală din culpă.

Nici poliţiştii şi nici reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi nu au putut preciza ce vânau cei doi, întrucât aceştia nu au dat informaţii în acest sens.

În Pădurea Ceala pot fi vânate, în sezon, mai multe specii de animale, între care cerbi, căprioare, mistreţi şi vulpi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Nu arunca facturile și actele vechi înainte să verifici termenele. Unele documente trebuie păstrate toată viața
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT