Haosul mobilizărilor continuă. Jumătate dintre bărbaţii din regiunea Habarovsk au fost trimişi acasă pentru că au fost recrutaţi aiurea

Şeful comisariatului militar din regiunea Habarovsk, Iuri Laiko, a fost demis din funcţie după ce jumătate din bărbaţii mobilizaţi au fost trimişi acasă, întrucât nu îndeplineau criteriile de recrutare, a anunţat Mihail Degtiarev, guvernatorul acestei regiuni din Extremul Orient rus.
Daniel Spătaru
03 oct. 2022, 13:43
Haosul mobilizărilor continuă. Jumătate dintre bărbaţii din regiunea Habarovsk au fost trimişi acasă pentru că au fost recrutaţi aiurea

„În decurs de zece zile, mai multe mii de compatrioţi de-ai noştri au primit ordine de chemare şi s-au prezentat la birourile de înregistrare şi de înrolare”, a declarat Degtiarev într-o postare video pe aplicaţia de mesagerie Telegram. „Jumătate dintre ei au fost trimişi acasă, întrucât nu îndeplineau criteriile de selectare pentru a intra în serviciul militar”, a explicat guvernatorul, care a adăugat că înlăturarea din funcţie a şefului comisariatului militar din Habarovsk nu va afecta în niciun fel mobilizarea decretată de Vladimir Putin.

Presa din Habarovsk a relatat despre înrolarea unui bărbat care îşi creştea singur fiica cu dizabilităţi, ceea ce a provocat un val de nemulţumire, precum şi cazul unui tânăr cu schizofrenie, potrivit Interfax.

Mobilizarea decretată de preşedintele rus Vladimir Putin la 21 septembrie, prima în Rusia după cel de-al Doilea Război Mondial, a provocat o nemulţumire pe scară largă printre oficiali şi cetăţeni cu privire la modul în care a fost gestionată recrutarea, existând plângeri împotriva unor ofiţeri de la comisariate care au trimis ordin de înrolare unor bărbaţi în mod clar neeligibili.

Citeşte şi Ruşii plătesc până la 30.000 de euro pentru a fugi de mobilizare cu avioane private

Mobilizarea haotică a bărbaţilor pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina a împins mii de bărbaţi apţi de luptă să fugă din ţară pentru a evita o recrutare care a fost anunţată ca fiind destinată pentru cei cu experienţă militară şi cu anumite competenţe, dar care de multe ori a părut să nu ţină cont de dosarul personal, de starea de sănătate, de statutul de student şi chiar de vârstă, notează Reuters.

Aproximativ 2.000 de persoane au fost arestate în timpul protestelor împotriva războiului în peste 30 de oraşe, iar unora dintre cei reţinuţi li s-au înmânat ordinele de chemare chiar în secţia de poliţie unde au fost duşi, ceea ce Kremlinul a declarat că este perfect legal, aminteşte sursa citată.

Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie în Ucraina, numind-o ‘operaţiune militară specială’, în ceea ce este prima agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Citeşte şi Imediat după ce a decretat mobilizarea, Putin a plecat în vacanţă. Mai multe filmări au fost preînregistrate, pentru a le da ruşilor senzaţia că preşedintele munceşte continuu

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Sebastian Mailat a ratat transferul în Azerbaidjan după ce clubul din Baku l-a ținut în șah până în ultima zi: „A semnat cu mine încă un an”
Capital.ro
Taxa de parcare ar putea crește semnificativ într-un oraș din România. Anunț de la Primărie: Tariful ajunge la 10 lei pe oră
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte