Liste cu pacienţi, scoase la vânzare de către medicii de familie pe mii de euro

La Vaslui, un doctor a decedat, iar pacienţii lui au fost cumpăraţi de un alt medic. Listele cu numele pacienţilor sunt scoase la vânzare cel mai adesea pe forumurile de Internet frecventate de medicii de familie. Preţul unei asemenea liste pleacă de la 4.000 de euro şi poate ajunge la 20.000 de euro.
Alina Costache
01 mart. 2013, 07:31
Liste cu pacienţi, scoase la vânzare de către medicii de familie pe mii de euro

Medicii de familie care părăsesc localitatea sau demisionează îşi pot vinde listele cu pacienţi. Totul este legal şi se întâmplă în faţa notarului. Un pacient se poatre vinde la bucată şi ajunge la 6 euro sau se pot vinde listele întregi. Preţul porneşte de la 4.000 de euro şi poate ajunge până la 20.000 de euro în cazul în care pe listă sunt înscrişi sute de pacienţi. Oamenii află că sunt înscrişi la un alt medic, abia când se duc la cabinet, informează România TV.

La Vaslui, spre exemplu, sute de pacienţi s-au trezit pe listele a doi sau chiar trei medici în acelaşi timp după ce medicul lor de familie a decedat. Aceştia îşi pot alege singuri medicul de familie, dar abia peste şase luni.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Jovo Lukic, înlocuitorul lui Bîrligea la FCSB? MM Stoica a analizat toate culisele. Exclusiv
Capital.ro
Legea salarizării schimbă regulile pentru bugetari. Ce rol va mai avea vechimea în calculul salariului
Playtech.ro
Cât este salariul minim în Europa în 2026. Cinci țări au depășit pragul de 2.000 de euro, ce loc ocupă România
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Andreea Bălan a încălcat grav regulile de circulație! După ce a parcat pe trecerea de pietoni a condus direct pe trotuar. „Urgența” la care trebuia să ajungă Foto și Video paparazzi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România