Marius Budăi a făcut anunţul pe Facebook. Cu cât cresc salariile de la 1 ianuarie 2023

Salariul minim se va majora de anul viitor, ministrul Muncii anunţând vineri o creştere cu peste 500 de lei.
Filip Stan
07 oct. 2022, 16:17
Marius Budăi a făcut anunţul pe Facebook. Cu cât cresc salariile de la 1 ianuarie 2023

Ministrul Muncii Marius Budăi a transmis, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Muncii Decente, că Guvernul analizează variante de soluţii care ar putea să vină în sprijinul lucrătorilor, dar şi al angajatorilor, astfel încât impactul crizei economice să fie cât mai mic. Printre acestea ar fi şi majorarea salariului minim la 3.000 de lei, începând cu luna ianuarie a anului viitor şi modernizarea sistemului de protecţie socială.

„În fiecare an, pe 7 octombrie, marcăm Ziua Mondială a Muncii Decente. Acest concept a apărut din anul 1999, în urma unei campanii a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar din anul 2008 apărarea muncii decente a fost transformată într-o zi globală de acţiune în care se militează pentru locuri de muncă demne, remunerate corespunzător, exercitate în deplină siguranţă şi care să asigure un minim de protecţie socială lucrătorului şi familiei acestuia”, a scris Marius Budăi, vineri pe Facebook.

Antreprenorii susțin majorarea salariului minim la 3.000 de lei. Care e condiția

Ministrul Muncii a mai spus că Executivul analizează soluţii care să vină în sprijinul lucrătorilor şi angajatorilor, cum ar fi creşterea salariului minim la 3.000 de lei, din luna ianuarie a anului viitor, modernizarea sistemului de protecţie socială.

Citește și Cine sunt angajaţii din România care nu vor încasa salarii mărite din ianuarie 2023

„În acord cu principiile care stau la baza marcării acestei zile şi ţinând cont şi de contextul economic şi social dificil pe care îl traversăm cu toţii, Guvernul analizează intens variante de soluţii care ar putea să vină în sprijinul lucrătorilor, dar şi al angajatorilor, astfel încât impactul crizei economice să fie cât mai mic. Majorarea salariului minim la 3.000 de lei, începând cu luna ianuarie a anului viitor, modernizarea sistemului de protecţie socială, de îmbunătăţire a capacităţii de coordonare a măsurilor luate, dar şi a intervenţiei directe asupra cauzelor de transmitere a sărăciei sunt lucruri care ne preocupă şi care trebuie analizate cu partenerii sociali”, a completat Budăi.

Marcel Ciolacu: Important este că am hotărât foarte clar că vor creşte şi salariul minim pe economie, că vor creşte şi pensiile 

Marcel Ciolacu a declarat că, din punctul lui de vedere, salariile trebuie majorate de la 1 ianuarie, reprezentanţii IMM-urilor arătând că ar dori majorarea salariului minim dar nu de la 1 ianuarie 2023.

”Vedem ce se întâmplă şi în celelalte state europene, este o bătălie pe forţa de muncă. Trăim cu toţii în Uniunea Europeană şi există o migraţie a forţei de muncă. Fără să mărim salariul minim pe economie, migraţia va continua către alte zone. Deci trebuie să intervenim, nu putem doar să ne plângem că nu avem forţă de muncă sau să căutăm soluţii nu neapărat adecvate pentru a menţine forţa de muncă. Trebuie să intrăm într-o normalitate”, a spus preşedintele PSD.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
De ce nu-l joacă Reghecampf pe Batubinsika?! Cifrele nu mint!
Capital.ro
Crin Antonescu îi ia apărarea lui Călin Georgescu: E dus precum Horea, Cloșca și Crișan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătușe
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Încă o pierdere uriașă în fotbal! Toni Brogno, fostul internațional belgian, s-a stins din viață la 53 de ani
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT