Prima întrebare pe care o pun românii, atunci când își caută un loc de muncă

Românii nu mai acceptă orice fel de condiții de muncă, în special salarii mici, de altfel cele mai mici din UE. Inclusiv când merg să muncească în vestul Europei, românii resping „firimiturile". 
Filip Stan
18 oct. 2022, 10:33
Prima întrebare pe care o pun românii, atunci când își caută un loc de muncă

Mii de români au luat parte în aceste zile la un târg de locuri de muncă, organizat în Galați. S-au prezentat cu standuri angajatori din industria de construcții până la IT.

Interesul publicului pentru joburi a fost mai scăzut decât s-a prognozat inițial, au transmis organizatorii, dar și reprezentanții companiilor. Nu prea contează faptul că în Galați este un șomaj de 6,5%, deci din acest punct de vedere se situează în primele cinci județe din țară.

Dacă cei care aplică la joburi nu se simt respectați atunci când li se răspunde la prima întrebare, încheie orice fel de discuție.

„’Cât e salariul?’ Cu toate că ar trebui să întrebi, la început, în funcție de calificările tale și abilități, dacă te-ai potrivi să lucrezi acolo”, a dezvăluit Daniela Vasile, un reprezentant al unei companii prezente la eveniment, potrivit ȘtirileProTV.

 

Marius Budăi, ministrul Muncii, primite crearea de noi locuri de muncă

 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că au fost atrase noi fonduri europene pentru subvenționarea angajării tinerilor, dar și a persoanelor peste 45 de ani. Acesta a susținut miercurea trecută, că pentru el și Partidul Social- Democrat (PSD) apărarea locurilor de muncă existente, dar și crearea unora noi, a fost permanent o prioritate.

Politicianul din Guvernul Nicolae Ciucă a anunțat că valoarea celor două proiecte este de 57 milioane de euro.

 

Românii refuză să mai lucreze în străinătate pe cele mai mici salarii

 

În 2022, din ce în ce mai mulți români s-au săturat să facă „munca de jos” în străinătate, în schimbul unor sume derizorii, comparate cu veniturile cetățenilor din țările respective.

După ce în timpul crizei COVID Guvernul României le-a trimis larg ușile românilor, pentru a-i trimite înapoi în Germania la cules sparanghel, populația din țara noastră plecată în afară începe să aibă pretenții salariale mult mai mari.

Un fermier italian, Giuseppe Pomato, din provincia Asti, Piemont, care are 60 de hectare pe care cultivă fructe, legume și alune, se plânge că recolta i-a fost compromisă din cauza lipsei forței de muncă și secetă.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Bolojan lovește în „băieții deștepți” de la Transelectrica. Foștii șefi, dați în judecată să returneze milioanele luate prin clauze abuzive
Capital.ro
Se dau 600 de lei pentru carburanți. Anunțul lui Daniel Băluță. Condițiile obligatorii pentru primirea banilor
Playtech.ro
De ce turiştii din Egipt nu ar trebui să folosească Uber sau inDrive? Cu ce au voie să călătorească străinii
Adevarul
Pașaportul românesc, mai puternic decât cele eliberate de SUA, Marea Britanie și Australia. În ce state pot românii să călătorească fără viză
wowbiz.ro
Mircea Lucescu, noi detalii despre starea lui de sănătate! Motivul pentru care selecționerului i s-a făcut rău: „Am simțit că nu mai pot respira”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș și-a pierdut viața după ce a înghițit o unghie falsă de a mamei! Incredibil ce a făcut tatăl lui atunci când a ajuns la spital
iamsport.ro
Atac la Adrian Mutu: ”Are creierul prăjit. Când îl văd ce debitează, schimb canalul”
MediaFlux
Se rupe coaliția! Grindeanu a anunțat
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj