Accident rutier cu 15 victime copii în China

Cel puţin cincisprezece copii au murit sufocaţi sau înecaţi, luni seară, în China, într-un accident care a implicat autobuzul şcolar în care se aflau, la o zi după ce Guvernul a emis norme stricte pentru prevenirea unor astfel de evenimente.
Romania TV
13 dec. 2011, 08:28
Accident rutier cu 15 victime copii în China

Copiii au murit înecaţi sau sufocaţi, după ce autobuzul în care se aflau a căzut într-un canal în timp ce încerca să evite o ricşă motorizată pe un drum de ţară din provincia Jiangsu. Autobuzul ducea acasă elevii unei şcoli primare din provincie, relatează Mediafax.

Apa din canal măsura aproximativ 60 de centimentri, potrivit biroului local pentru securitate publică.

„Apa a intrat în autobuz şi (…) unii dintre copii s-au înecat. Alţii s-au sufocat”, potrivit biroului, care a precizat că, în prezent, şoferul este în arest.

Oficialii încearcă să stabilească dacă vehiculul era supraîncărcat în momentul accidentului. Acesta are o capacitate de 52 de locuri, dar în momentul accidentului în el s-ar fi aflat doar 29 de copii. Cu o zi înainte de accident, Guvernul central a emis un proiect de norme care să garanteze siguranţa copiilor. Acesta a cerut ca autobuzele şi şoferii să fie controlaţi în mod obligatoriu.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Mandatul de executare al lui Mario Iorgulescu a fost anulat! Mai face închisoare fiul președintelui LPF? „Nu avem ce să facem”
Capital.ro
Elena Udrea atacă blocajul politic: „Bolojan nu vrea să plece de la Guvern!!!Tot aud inepția asta!”Fostul ministru avertizează asupra unei crize politice și economice
Playtech.ro
Cât costă să îți recuperezi mașina ridicată în București. Tarife unice pentru toate cele șase sectoare
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Renovatio, ultimatum pentru Andrei Nicolescu! De ce depinde soarta președintelui lui Dinamo
MediaFlux
Tribunalul București a demontat, pas cu pas, planul Primăriei S1 de a executa Romprest. Motivarea hotărârii instanței: Abuz de drept cu privire la cererile de intervenție în cascadă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?