Fost director RADET, verdict sumbru pentru români: „Cei care plăteau 500 de lei la întreţinere, acum vor plăti 1.000 de lei”

Radu Opaina, fost director al RADET, spune că preţul gigacaloriei a crescut de 2,5 ori, fapr pentru care, cu tot cu măsurile luate de Guvern, românii vor plăti cel puţin dublu la întreţinere.
Filip Stan
19 oct. 2022, 18:01
Fost director RADET, verdict sumbru pentru români:

Fostul director RADET a mai spus, în acest context, că declaraţiile primarului Capitalei, Nicuşor Dan, care a afirmat că preţul gigacaloriei nu va creşte, sunt „o mică minciună”.

„Asta este o altă latură a nenorocirilor (plata întreținerii – n.r.). Vor avea căldură unii, vor avea apă caldă, dar prețurile, costurile, vor fi duble”, a declarat Radu Opaina, potrivit Gândul.

De asemenea, consilierul general la Primăria Capitalei, Marius Pavel, a vorbit la rândul său despre aceste costuri. În opinia sa, prețurile pentru căldură la iarnă vor fi „mai mult decât duble”.

„Vor fi mai mult decât duble (prețurile – n.r.), de două ori jumătate, a crescut prețul. La 1 aprilie, la propunerea primarului general, a fost crescut prețul gigacaloriei de 2,5 ori, care s-ar putea să crească. Așa că, declarația primarului general că nu crește prețul gigacaloriei este o mică minciună, ca să o definesc foarte blând”, a declarat și Marius Pavel.

Mai exact, Radu Opaina spune că pentru un apartament de trei camere se vor plăti 1.000 de lei pe lună.

Citeşte şi: Prețul plătit de patru asistente pentru a se angaja la un spital din București. Au fost păcălite de un bărbat că le va angaja

„Trei camere, trei persoane, standard, dacă plăteai anul trecut cinci milioane, cinci milioane cinci sute (550 lei – n.r.), acum se plătește undeva la zece milioane (1.000 de lei – n.r.)”, a declarat Radu Opaina.

În data de 10 august, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că tariful gigacaloriei nu va fi modificat în iarna acestui an.

„În intenţia mea nu este. După cum ştiţi, noi am funcţionat mult timp, Bucureştiul, cu un tarif de 137 de lei pe gigacalorie. Prin votul din Consiliul General s-a ridicat la 345, 350 aşa, grosier, pe gigacalorie. Intenţia mea nu e să modificăm în această iarnă. Şi vreau să mai adaug că preţul total este 860 de lei. Deci, la fiecare gigacalorie, bucureşteanul plăteşte 350 şi noi plătim 510”, a spus Nicuşor Dan, la Digi24.ro.

Edilul a precizat că, „pentru moment, cel puţin până în aprilie, preţul gazului, pentru noi este plafonat”. „Deci, nu văd o creştere”, a adăugat Nicuşor Dan.

Citeşte şi: Prețul plătit de patru asistente pentru a se angaja la un spital din București. Au fost păcălite de un bărbat că le va angaja

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Ce riscă românii care nu vor să renunțe la lemnele de foc. Legea care poate schimba felul în care ne vom încălzi
Capital.ro
UE schimbă legea rutieră în România. Valabilitate diferită la permisul auto. Unii șoferi îl vor schimba la câte 5 ani, alții la 15 ani
Playtech.ro
Cât primește un medic de gardă pe lună în 2025: exemple pentru rezidenți, specialiști și primari
Adevarul
„Ruşii îşi omoară propriii soldaţi”. Cum acționează călăii din armata lui Putin
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Sedativul pe care Ștefania Szabo și l-ar fi injectat înainte să moară ar fi cel care i-a adus sfârșitul și lui Michael Jackson. Ies la iveală NOI detalii absolut ȘOCANTE: „Într-o lună câte 32 de...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Colegii doctoriței care și-a pierdut viața în camera de gardă fac mărturii sfâșietoare: „Plângea și o simțeam că nu mai poate, a spus că vrea să își dea demisia”
iamsport.ro
Mori de râs! Șumudică e influencer! Vezi cum endorsează un restaurant
MediaFlux
Cresc facturile la încălzire. Cât vor plăti românii de la bloc în noiembrie
stirilekanald.ro
Șocant ce au găsit polițiștii lângă trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara