Mobila din hotelul lui Radu Berceanu a fost scoasă la vânzare. Preţurile sunt modice

Sute de craioveni s-au înghesuit să cumpere paturile matrimoniale, uşile şi instalaţiile de aer condiţionat din Hotelul Jiu, care aparţine fostului senator PDL, Radu Berceanu.
Filip Stan
04 mart. 2013, 13:33
Mobila din hotelul lui Radu Berceanu a fost scoasă la vânzare. Preţurile sunt modice

Fostul senator Radu Berceanu se asociază cu un lanţ hotelier, din care va face parte şi hotelul Jiu. Este deja în negocieri cu două nume mari. Din acest motiv, a scos la vânzare piesele de mobilier, care vor fi înlocuite cu unele moderne.

Oamenii au cumpărat tot, de la paturi matrimoniale până la mini frigidere. S-a ajuns astfel ca un pat să fie vândut şi cu 380 de lei. De asemenea, un dormitor cu pat, noptiere, măsuţă şi modul a fost vândut pentru suma de 700 de lei.

Florin Opriş, directorul hotelului Jiul a declarat pentru România TV: „Vindem tot ce este în hotelul nostru, începând de la paturi, uşi, minibaruri, televizoare. Preţurile sunt accesibile, produsele sunt de foarte bună calitate. Un pat matrimonial costă 300 de lei cu tot cu saltea şi alte componente, televizoarele încep de la 60 de lei şi ajung până la 120 de lei, cele cu diagonala de 51, iar minibarurile costă între 80 şi 160 de lei„.

Hotelul este situat în centrul oraşului Craiova, are 197 de camere şi este clasificat la trei stele.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Black Friday 2026. Primele reduceri apar mai devreme decât se așteptau cumpărătorii
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Turcia! O mișcare seismică de 5,1 a zguduit puternic estul țării în această dimineață
iamsport.ro
Scandal înainte de Polonia - România. Președintele Federației ar fi fost filmat pe ascuns în ipostaze jenante, după o cină cu Gianni Infantino
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte