Ana Maria Brânză: Cred că lumea a fost mai încântată că am învins-o pe unguroaică, decât de aur

Spadasina Ana Maria Brânză a declarat, marţi, la sediul MApN, unde a fost premiată, alături de colegele din lotul naţional, de către ministrul Mircea Duşa, pentru rezultatele de la etapa de Cupă Mondială din Franţa, că lumea a fost mai încântată că a învins o unguroaică în finală decât de aur.
Iulian Tudor
05 mart. 2013, 13:40
Ana Maria Brânză: Cred că lumea a fost mai încântată că am învins-o pe unguroaică, decât de aur

„Am biruit din nou, dar cred că lumea a fost mult mai încântată că am învins o unguroaică în finală decât de rezultatul în sine. Doar mi-am făcut datoria. A fost doar o etapă de Cupa Mondială, dar mă bucur mai ales pentru rezultatul pe echipe. Mă bucur de bronzul pe echipe ca şi cum ar fi fost aur, pentru că fetele au dat dovadă că vor să ajungă la rezultatele avute cu echipa anterioară. A arătat bine competiţia aceasta şi înseamnă că nu am muncit în zadar”, a spus Ana Maria Brânză, citată de agenţia Mediafax, la premierea de la sediul Ministerului Apărării Naţionale.

În finala etapei de Cupă Mondială de la Paris, ea a învins-o în finală pe Emese Szasz, scor 11-6.

Ana Maria Brânză are gradul de căpitan în armată şi a venit la festivitatea de premiere îmbrăcată în uniformă militară, dar a afirmat că se simte mai bine în costumul de scrimă. „Nu atât de confortabil ca în ţinuta de scrimă, dar întotdeauna mi-a plăcut ţinuta militară. Atât bunicul, cât şi tatăl meu au îmbrăcat uniforma militară, se trage de undeva din familie”, a completat Brânză.

Spadasina consideră că noile componente ale lotului naţional sunt foarte motivate. „Rezultatele sunt valoroase, dar şi celelalte ţări au schimbat garniturile. Unele complet, altele doar câteva trăgătoare, dar să învingi Ucraina, care a avut-o în competiţie pe campioana olimpică Iana Şemiakina, să învingi Franţa la ea acasă şi să pierzi la doar trei tuşe în faţa Rusiei, o echipă foarte motivată, cum nu le-am mai văzut de mult timp, mi se pare că lucrurile arată foarte bine, iar fetele capătă încredere în ele. Simt că fetele au motivaţie şi trag de ele„, a explicat Brânză.

Ana Maria Brânză a precizat că 2013 va fi un an în care se va concentra mai mult pe concursurile individuale. „E un an cu obiectiv individual. În momentul în care fetele au decis să se retragă pentru o perioadă, mi-am adus aminte de începuturile carierei mele, dar pe lângă asta trebuie să ajut şi echipa să rămână în fruntea clasamentului. Am avut o revelaţie la un moment dat când am aflat că Ana Maria Tătăran este cu zece ani mai mică decât mine. Mulţi au început să îmi spună că sunt cloşca cu puii de aur, dar eu nu vreau să fiu cloşcă, dar sper să fie puii de aur, iar fetele să se poarte la fel şi în următoarele competiţii„, a subliniat Brânză.

Ministrul Mircea Duşă le-a premiat, marţi, la sediul MApN, pe componentele lotului naţional de spadă a României, care la etapa de Cupă Mondială din weekend au câştigat medalia de aur la individual, prin Ana Maria Brânză, şi cea de bronz la echipe. Alături de Brânză au mai primit o plachetă şi flori, Simona Pop, Maria Ruxandra Udrea, Ana Zdanovschi şi antrenorul George Epurescu.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Scandalul de la Sepsi – Dinamo ia amploare! Doi primari îi dau replica lui Andrei Nicolescu. Ce spune șeful CNCD
Capital.ro
CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor în perioada 27-29 octombrie. Ce trebuie să știe pasagerii
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT