Şeful mercenarilor Wagner vrea să-i trimita pe front pe copiii oligarhilor şi elitei de la Kremlin

Foști soldați afgani din forțele speciale, care au luptat alături de trupele americane în Afganistan și apoi au fugit de talibani în Iran, după retragerea SUA, sunt recrutați acum de gruparea Wagner să lupte în Ucraina.
Filip Stan
01 nov. 2022, 20:14
Şeful mercenarilor Wagner vrea să-i trimita pe front pe copiii oligarhilor şi elitei de la Kremlin

Grupul Wagner ameninţă pentru prima dată! „Oligarhii și alți reprezentanți ai elitelor trăiesc într-o stare de etern confort. Până când copiii lor nu se vor duce la război, nu va avea loc nicio mobilizare generală în această țară”, a afirmat Prigojin, potrivit Spinter Monitor.

Fondatorul grupului de mercenari Wagner, considerat drept un fel de armată privată a lui Vladimir Putin, a afirmat că atât timp cât tinerii din elitele politice și economice ale Rusiei se sustrag mobilizării, se transmite un mesaj negativ întregii societăți.

Zelenski ironizează armata Rusiei, în timp ce capitala Kiev este bombardată: „Fosta a doua armată a lumii nu mai este nici măcar a 22-a”
Imediat după declanșarea mobilizării parțiale, un jurnalist care s-a prezentat drept reprezentant ai unui centru militar i-a cerut fiului lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, să se prezinte la comisariat, dar acesta a refuzat, invocând tocmai poziția sa în ierarhia politică.

O serie de comentatori au remarcat faptul că Prigojin devine o figură tot mai populară în Rusia și își folosește suportul popular pentru a-și consolida poziția în ierarhia Kremlinului.

Kremlinul acuză în continuare Marea Britanie pentru sabotarea Nord Stream: „Asemenea acţiuni nu pot fi lăsate fără răspuns. Vom reflecta la măsurile de luat”

Potrivit unei analize The Guradian, la Kremlin s-ar da o luptă pentru a deține poziții de control între gruparea Șoigu, ministrul Apărării și generalii săi, împotriva celei constituite în spatele liderului cecen Ramzan Kadîrov și al șefului informal al mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin.

Cel din urmă ar fi folosit fiecare eșec al Armatei pentru a-i sugera lui Vladimir Putin că liderii săi militari, dar și elita politică a Kremlinului, sunt incompetenți sau chiar uneltesc împotriva sa.

Scenariul amintește, într-o oarecare măsură, de cel care a dus la căderea fostului lider comunist al României, Nicolae Ceaușescu, sabotat atât de incompetența camarilei loiale, cât și de uneltirile celor care urmăreau să-i ia locul.

Grupul Wagner – armata „privată” a lui Putin, recrutează condamnaţi ruşi care suferă de boli grave

Grupul Wagner – supranumit de unii armata privată a lui Putin – se pare că își reduce standardele și recrutează condamnați ruși care suferă de boli grave, inclusiv HIV și hepatita C, pentru războiul din Ucraina, potrivit serviciilor secrete britanice.

Serviciile britanice îl citează pe șeful organizației, Evgheni Prigozhin. Ministerul Apărării afirmă că, în conflictele anterioare, Grupul Wagner a menținut „standarde de recrutare relativ ridicate”, mulți dintre operatorii săi servind anterior ca soldați profesioniști.

Dar Ministerul Apărării a adăugat pe Twitter că admiterea prizonierilor cu probleme medicale grave evidențiază „o abordare care acum acordă prioritate numărului în detrimentul experienței sau calității”, potrivit Mediafax.

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
O artistă celebră a devenit mamă pentru a treia oară, în secret! Bebelușul a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat
Fanatik.ro
Cum l-a descris presa din Croația pe Gigi Becali înainte de Dinamo Zagreb – FCSB
Capital.ro
Vești proaste pentru mii de șoferi. Se achită mai mulți bani pentru combustibil. Decizia de azi, 22 ianuarie
Playtech.ro
Cum va fi vremea în vacanţa de schi în Sinaia, Buşteni sau Poiana Braşov: prognoza meteo pentru 16-22 februarie
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Angajații pot beneficia de 10 zile libere pe an, fără reducerea concediului de odihnă. În ce condiții se acordă și ce obligații au angajatorii
iamsport.ro
Fostul atacant de la Dinamo l-a distrus pe Răducioiu: ”L-au forțat la națională, era chiftea pe lângă mine! Juca la Petroșani dacă nu rămânea în Italia, Milan a luat cea mai mare țeapă”
MediaFlux
Majorarea pensiilor, din nou în discuție! Anunț de ultimă oră
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day