Imaginile dezastrului! Ucrainenii își fac cumpărăturile la supermarket pe întuneric! S-au deschis centre publice de „căldură”, unde oamenii merg să se încălzească

Ucrainenii resimt tot mai puternic efectele atacurilor rusești de la începutul acestei săptămâni, în urma cărora mai multe zone din Kiev au rămas fără energie electrică și apă.
Filip Stan
02 nov. 2022, 12:58
Imaginile dezastrului! Ucrainenii își fac cumpărăturile la supermarket pe întuneric! S-au deschis centre publice de

Străzile din Kiev, care erau iluminate pe timpul nopții cu doar câteva săptămâni în urmă, sunt acum învăluite în întuneric și umbre din cauza restricțiilor privind utilizarea energiei electrice. Lipsa luminii e tot mai dificil de suportat.

Când se lasă seara, locuitorii sunt nevoiți să-și aprindă telefoanele mobile pentru a-și lumina drumul spre casă. Câinii poartă zgărzi luminate la gât, iar copiii poartă haine reflectorizante pentru siguranța lor. Locuitorii capitalei Ucrainei au ajuns să-și facă și cumpărăturile pe întuneric.

Ministrul de Externe ucrainean, Oleksiy Kuleba, a declarat că Kievul a devenit din nou ținta armatei lui Vladimir Putin. A precizat, de asemenea, că 16.000 de locuințe au rămas fără electricitate.

„E o amenințare reală că am putea să stăm fără electricitate pentru aproximativ două săptămâni și deja ne pregătim pentru asta”, a declarat Kuleba.

De asemenea, a anunțat că sunt 750 de centre publice în Kiev unde locuitorii pot merge să se încălzească, să fie hrăniți și unde au acces la apă. Mai mult, Kuleba spune că au fost pregătite 425 de adăposturi subterane pentru eventualitatea unui atac nuclear.

Primarul din Kiev: 80% dintre locuitori au rămas fără apă

Primarului capitalei ucrainene, Vitali Klitschko, spunea luni că „80% dintre locuitorii Kievului sunt acum fără apă din cauza atacurilor cu rachete ale ocupanților”. „O parte a capitalei este lipsită de energie electrică. În unele zone nu există alimentare cu apă. Toate serviciile încercăm să le repunem în funcțiune”, a declarat primarul din Kiev.

Locuitorii din Kiev stau la rând să ia apă de la cișmelele publice după ce au rămas fără apă. Rușii au lansat, luni, 50 de rachete asupra capitalei Ucrainei, dar și asupra mai multor zone din Harkov, centrala hidroelectrică Nipru din Zaporojie. La Kiev au fost cel puțin cinci  explozii.

Vladimir Putin a declarat că bombardamentele masive de luni au fost un răspuns parțial la atacurile cu drone din weekend asupra flotei Mării Negre. Liderul rus a spus că nu e tot ce ar fi putut face armata sa, lăsând să se înțeleagă că ce e mai rău abia acum începe.

Întrebat într-o conferință de presă despre posibilitatea unor discuții de pace cu Ucraina, Putin a spus: „Nu este posibil: Pentru a putea începe să facem propuneri la discuții, mai întâi trebuie să aibă loc discuțiile… Iar acum, în general, ei își interzic să discute cu noi. Ei bine, cum putem acum să discutăm despre posibile acorduri dacă nici măcar nu există dorința celeilalte părți de a vorbi cu noi? Vom aștepta, poate se vor coace niște condiții necesare. Iar bunăvoința noastră este cunoscută – nu este supusă niciunei modificări și îndoieli”.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
Waze ascunde o serie de funcții pe care mulți șoferi nu le-au descoperit. Câteva coduri le pot activa în câteva secunde
Playtech.ro
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție, care este explicaţia
Adevarul
Decizia radicală a unei profesoare după mai bine de 20 de ani în învățământ: „Risc să pierd mult mai mult decât un loc de muncă”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
500 de lei pe lună pentru încălzire. Românii care primesc ajutor de stat înaintea sezonului rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte