2.600 de zboruri, anulate în SUA din cauza unei furtuni ce se îndreaptă spre Washington VIDEO

Viscolul care a afectat mai multe state din nordul SUA şi se îndrepta spre capitala Washington a determinat, marţi, anularea a aproximativ 2.600 de zboruri şi închiderea a sute de şcoli, făcând drumurile impracticabile în numeroase regiuni, relatează AFP.
Romania TV
06 mart. 2013, 07:02
2.600 de zboruri, anulate în SUA din cauza unei furtuni ce se îndreaptă spre Washington VIDEO

Peste zece state, din Minnesota (nord) până în Virginia (est), se aflau pe traiectoria acestei furtuni care a antrenat ninsori abundente în Montana, în nord-vestul ţării, unde stratul de zăpadă a ajuns la 60 de centimetri, informează Mediafax.

Cel puţin patru persoane au murit în accidente pe străzile şi autostrăzile acoperite de zăpadă sau polei, potrivit presei locale. „Sunt aşteptate cantităţi impresionante de zăpadă, care vor face deplasările periculoase”, au avertizat serviciile americane de meteorologie, sfătuind populaţia să nu se deplaseze decât în caz de urgenţă.

Furtuna a ajuns marţi seara în oraşul Chicago (Illinois, nord), unde este aşteptat un strat de zăpadă de 30 de centimetri. Peste 900 de zboruri au fost anulate pe aeroportul O’Hare din oraş, una dintre cele mai importante platforme aeroportuare americane, iar alte 260 pe un alt aeroport din Chicago.

Peste 100 de zboruri au fost, de asemenea, anulate la Minneapolis, în Minnesota (nord), potrivit site-ului specializat FlightAware.

Mai mult, 1.162 de zboruri prevăzute pentru miercuri au fost anulate în aşteptarea furtunii, majoritatea în regiunea capitalei federale Washington.

Furtuna, însoţită de rafale violente de vânt, se deplasa de fapt către est şi urma să întâlnească un alt front deasupra Munţilor Apalaşi, marţi seara. Aceasta ar urma să ajungă la Washington în noaptea de marţi spre miercuri, unde sunt aşteptate ninsori abundente care ar putea conduce la anularea unor evenimente.

Reuninile ce ar fi trebuit să aibă loc miercuri în Congresul american, din centrul oraşului, au fost anulate ca măsură de precauţie, marţi seara. Unele voturi importante, în special cele legate de bugetul Statelor Unite, au fost amânate pentru după-amiază.

„Depresiunea se va transforma într-o furtună şi mai puternică când va ajunge în statele de pe malul Atlanticului”, a subliniat Dan Petersen, de la serviciile naţionale de meteorologie.

„Ar putea fi ninsori abundente, care ar putea conduce la ruperea crengilor copacilor sau a liniilor de înaltă tensiune”, a adăugat el.

La Washington este preconizat un strat de 10-20 de centimetri de zăpadă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT