Preşedintele Comisiei de Disciplină a LPF, Doru Neagu, a demisionat

Doru Neagu şi-a prezentat, miercuri, demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).
Romania TV
26 oct. 2011, 12:52
Preşedintele Comisiei de Disciplină a LPF, Doru Neagu, a demisionat

„Ca urmare a articolelor calomnioase şi defăimătoare apărute în presa sportivă la adresa persoanei sale, dl. Ion Doru Neagu, preşedintele Comisiei de Disciplină din cadrul LPF şi-a prezentat astazi demisia. În motivarea deciziei sale, dl. Neagu a arătat că atmosfera negativă creată, precum şi presiunea mediatică puternică existentă fac imposibilă funcţionarea în condiţii normale a Comisiei de Disciplină din cadrul LPF.

De asemenea, acesta a apreciat ca de esenţa organizării şi funcţionării Comisiei de Disciplină este principiul independenţei, astfel cum este el statuat de articolul 94 din Regulamentul disciplinar, comisia supunându-se astfel doar statutelor şi regulamentelor sportive, dar şi normelor legale în vigoare.

În lipsa unor argumente juridice şi faptice concrete, defăimarea şi calomnierea Comisiei de Disciplină a LPF, a preşedintelui acesteia, aduce o gravă atingere activităţii sportive jurisdicţionale, activitate ce se desfăşoara doar conform principiilor FRF/LPF/FIFA şi UEFA.

Conducerea LPF a luat act de demisia preşedintelui Comisiei de disciplină din cadrul LPF”, au anunţat printr-un comunicat cei de la Liga Profesionistă de Fotbal.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Gigi Becali a vrut să pună antrenor la FCSB un rapidist înrăit! Negocieri secrete la mănăstire: „M-a șocat propunerea”
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Cât costă să mănânci la tavernă în Grecia în 2026. Nota reală pe care o plătesc românii în Thassos
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Anunțul momentului făcut de președintele României!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți