Ucraina vrea o armată de drone. Moscova a declanşat valuri de atacuri cu drone „kamikaze” din Iran

Ucraina vrea să fabrice capacităţi de bruiaj al dronelor, dar şi propriile drone aeriene, submarine şi terestre. Acestea reprezintă „viitorul războiului pe planetă”, a declarat Oleksii Reznikov în interviul pentru Reuters.
Filip Stan
12 nov. 2022, 07:06
Ucraina vrea o armată de drone. Moscova a declanşat valuri de atacuri cu drone

Ucraina are de gând să-şi dezvolte o industrie puternică în domeniul militar şi al apărării, inclusiv o „armată de drone”, iar preluarea de către stat, în această săptămână, a unor participaţii private în companii strategice face parte din acest demers, a explicat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, într-un interviu pentru Reuters.

„Încercăm să fim ca Israelul – mai independenţi, în următorii ani. Cred că cel mai bun răspuns (poate fi văzut) în Israel în modul în care şi-au dezvoltat ei industria naţională pentru forţele armate. Asta i-a făcut independenţi”, a explicat ministrul ucrainean al apărării în interviul pentru Reuters.

Ucraina, a dezvăluit Oleksii Reznikov, se află deja în plin proces de fabricare a unei „armate de drone” pentru a putea face faţă invaziei ruse, după ce în ultimele săptămâni Moscova a declanşat valuri de atacuri cu drone „kamikaze” de fabricaţie iraniană lovind infrastructura ucraineană vitală.

Joe Biden joacă tare! „Războiul nu se va termina până când Putin nu va pleca din Ucraina”

Ucraina vrea să fabrice capacităţi de bruiaj al dronelor, dar şi propriile drone aeriene, submarine şi terestre. Acestea reprezintă „viitorul războiului pe planetă”, a declarat Oleksii Reznikov în interviul pentru Reuters.

Totodată, Ucraina are în vedere să-şi producă propria artilerie de calibru NATO. Fostă republică sovietică cu 41 de milioane de locuitori, care şi-a declarat independenţa în 1991, Ucraina a depus anul acesta o cerere de aderare la NATO, dar încă dispune de o serie de arme de artilerie din epoca sovietică, care au un calibru diferit de standardul NATO, precizează Reuters.

De la începutul invaziei ruse, în februarie, Ucraina s-a bazat foarte mult pe sistemele avansate de armament ale Occidentului. A folosit lansatoare multiple de rachete precum sistemul HIMARS, de exemplu, reuşind să perturbe semnificativ liniile de aprovizionare şi posturile de comandă ale ruşilor în sudul ţării.

„Am înţeles că prin utilizarea sistemelor de armament sovietice nu reuşim să fim independenţi. Şi este mai bine să avem sisteme noi, cu muniţie nouă, la un standard NATO”, a declarat Reznikov. „Ne gândim să avem şi noi sisteme ucrainene de 155 mm”, a spus Reznikov, referindu-se la calibrul standard al artileriei NATO.

COMPANII PRIVATE AU FOST NAŢIONALIZATE PENTRU A SERVI INDUSTRIEI APĂRĂRII

Ucraina a anunţat luni, invocând legea marţială, că naţionalizează compania Motor Sich, care produce motoare de înaltă performanţă, precum şi doi producători de petrol, Ukrnafta şi Ukrtatnafta, alături de producătorul de camioane AvtoKrAZ şi compania Zaporijtransformator, care produce transformatoare. Aceste companii, care aparţineau unora dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, au fost preluate pentru nevoile de apărare, a declarat Guvernul. A fost pentru prima dată când Kievul a aplicat legea marţială în acest mod.

Ucraina a deţinut un vast sector industrial militar în perioada sovietică, dar acesta a intrat în declin, pe fondul tulburărilor economice din anii 1990, după independenţă. Mulţi dintre cei mai mari producători şi-au pierdut apoi cei mai importanţi clienţi – firmele ruseşti din domeniul apărării -, după ce relaţiile dintre Kiev şi Moscova au devenit în mod deschis ostile după anexarea Crimeei în 2014.

Reznikov a explicat în interviul pentru Reuters că preluarea controlului de către stat asupra unor companii strategice-cheie face parte din planul mai amplu al Kievului referitor la industria apărării. El a sugerat că vor fi create societăţi mixte, se vor face privatizări sau se vor crea corporaţii. „Suntem absolut deschişi la orice sugestie din partea partenerilor în care avem încredere. Cred că în următoarea etapă a acestui plan, (vom avea) oaspeţi din partea celor mai mari companii din lume, iar acestea vor construi noi fabrici în Ucraina”, a declarat ministrul Oleksii Reznikov.

Rusia anunţă oficial capitularea de la Herson la nici o lună de la festivităţile de anexare a regiunii din Ucraina
El a adăugat că Ucraina este deja efectiv o parte esenţială a apărării NATO pe flancul estic al alianţei occidentale şi discută cu partenerii străini despre cum să dezvolte sisteme şi companii comune.

„Nu contează când vom deveni membru de drept al alianţei NATO. Am devenit deja de facto un partener NATO chiar acum. De aceea, trebuie să ne dezvoltăm împreună industria militară”, a spus Oleksii Reznikov.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a promovat vineri o campanie naţională de strângere de fonduri pentru ceea ce el a spus că va fi prima flotă de drone navale din lume.

În prezent, navele de război ale Rusiei domină Marea Neagră, flota Moscovei având baza în extremitatea sudică a peninsulei ucrainene anexate Crimeea.

Moscova, care acuză Occidentul că „pompează” în mod periculos arme în Ucraina, nu va vedea cu ochi buni toate aceste planuri ale Kievului în materie de apărare. Dar, în egală măsură, asta arată că tocmai invazia rusă a impulsionat Ucraina să-şi întărească semnificativ capacităţile de securitate, scrie Reuters.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, campioană de toamnă după 35 de ani! Oltenii au câștigat ultimul titlu după ce au încheiat anul 1990 pe locul 1
Capital.ro
Reguli la bloc. Asociația de proprietari te obligă să plătești apa, deși apartamentul este gol. Gelu Pușcaș: Nu e eroare, nu e abuz
Playtech.ro
În ce zile se merge la colindat. Ce se face din 24 decembrie până la Anul Nou
Adevarul
Gastroenterolog: „Aceasta este gustarea pe care aș vrea s-o evite toată lumea”. Alternative sănătoase
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Denise Rifai, pregătită pentru viața în doi! Vedeta Kanal D ne-a dezvăluit planurile sale pentru 2026: „A venit momentul”
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Bani pentru pensionari retroactiv. Legea care vrea să facă dreptate unei categorii de români
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet