Mihai Mălaimare, găsit în incompatibilitate de procurorii de integritate

Mihai Mălaimare a fost în incompatibilitate din decembrie 2008 până în ianuarie 2013, întrucât a fost atât membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cât şi manager, respectiv director al Teatrului Masca din Bucureşti, a anunţat joi Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Romania TV
07 mart. 2013, 10:13
Mihai Mălaimare, găsit în incompatibilitate de procurorii de integritate

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în perioada 15 decembrie 2008 – 11 ianuarie 2013, Mihai Adrian Mălaimare a fost, simultan, atât membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului, funcţie de demnitate publică asimilată celei de secretar de stat, cât şi manager, respectiv director al Teatrului Masca din Bucureşti, funcţie de conducere specifică instituţiilor publice, încălcând astfel dispoziţiile articolului 12, alineatul 5 din Legea 504/2002 – Legea Audiovizualului, precum şi articolul 84, alineatul 1, litera c şi articolul 84, alineatul 2 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

ANI a precizat, într-un comunicat de presă remis joi agenţiei MEDIAFAX, că Mihai Mălaimare a fost numit, prin hotărâre a Parlamentului, membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru un mandat de şase ani, începând cu data de 4 noiembrie 2008, pe care a început să-l exercite din 15 decembrie 2008, conform Deciziei CNA nr. 1119/2008.

În 11 ianuarie 2012, mandatul lui Mihai Mălaimare de membru în Consiliului Naţional al Audiovizualului a încetat, în urma demisiei acestuia.

În perioada 18 februarie 2008 – 5 martie 2009, Mihai Mălaimare a deţinut, în baza unor contracte de management încheiate cu Primăria Capitalei, funcţia de director al Teatrului Masca din Bucureşti, respectiv funcţia de manager începând din 5 martie 2009. Totodată, în perioada 18 ianuarie 2011 – 13 martie 2012, Mihai Mălaimare a asigurat conducerea interimară a Teatrului Masca.

Începând din 19 aprilie 2012, Mihai Mălaimare deţine şi funcţia de manager al Teatrului Masca, în baza Contractului de management nr. 20/19.04.2012, încheiat cu Primăria Capitalei. Teatrul Masca este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a precizat ANI.

Potrivit dispoziţiilor articolului 84, alineatul 1, litera c şi alineatul 2 din Legea 161/2003, „funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu (…) funcţia de (…) director. Funcţia de secretar de stat (…) sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate (…)”, a mai arătat ANI.

Totodată, potrivit articolului 12, alineatul 5 din Legea Audiovizualului, „membrii Consiliului care, în momentul numirii, se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2) – (4) au la dispoziţie un termen de cel mult trei luni pentru renunţarea la calitatea sau la acţiunile respective, perioadă în care nu au drept de vot în Cadrul Consiliului”.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.

Mihai Mălaimare poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

ANI a precizat că Mihai Mălaimare a fost informat în 5 decembrie 2012 şi 8 ianuarie 2013 despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. La data de 24 ianuarie 2013, Mihai Mălaimare a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Mihai Mălaimare declara în 15 ianuarie, pentru MEDIAFAX, că demisia sa din funcţia de membru al CNA este una „de onoare”, precizând că are un document de la Parlament potrivit căruia poate ocupa în acelaşi timp funcţia de membru CNA şi cea de director al Teatrului Masca.

Mălaimare preciza că din documentul de la Parlament – instituţia care l-a numit în funcţia de membru titular al CNA în anul 2008 – rezultă că funcţiile de membru CNA şi cea de director al Teatrului Masca sunt compatibile.

„Eu am cerut un punct de vedere al Comisiei Juridice a Parlamentului, care mi-a remis o scrisoare prin care se spune că situaţia mea trebuie judecată ţinând cont şi de Legea 161 (din 2003, n.r.), care este legea incompatibilităţilor, lege în care se prevede clar că secretarii de stat şi membrii CNA pot îndeplini funcţii din domeniul artistic. Deci lucrurile erau limpezi. Pe de altă parte, eu, în declaraţiile mele de interese, am scris mereu că sunt directorul Teatrului Masca. Eu nu am făcut un secret din chestiunea asta. Că ANI se trezeşte după 4 ani (de când a fost numit Mălaimare membru al CNA, n.r.) să se pregătească să mă declare incompatibil îmi sună foarte straniu”, spunea atunci Mihai Mălaimare.

El preciza că a decis să demisioneze din CNA, deşi la acel moment ANI încă nu îl declarase incompatibil cu funcţia ocupată în Consiliu.

„În lumea mea, oamenii, prietenii şi cei cu care m-am sfătuit mi-au spus «Nu demisiona, pentru că nu e o cutumă demisia, pentru că cercetarea ANI va continua». Problema mea este însă de alt ordin. Eu consider că statul de drept are instituţii care au dreptul să facă afirmaţii. ANI este o instituţie a statului de drept român, atât cât este el şi, dacă o instituţie abilitată a statului de drept face astfel de afirmaţii, eu, demnitar, sunt obligat să demisionez. Pe de altă parte, nu vreau să arunc niciun fel de suspiciune, de umbră asupra instituţiei la care am funcţionat şi nici asupra instituţiei care m-a trimis acolo, recte Guvernul României. Deci este o problemă personală a mea şi a statului de drept din România”, a spus Mihai Mălaimare.

Totodată, Mălaimare mai spunea că, în situaţia în care ANI va da o decizie referitoare la o eventuală incompatibilitate a sa, o va contesta în instanţă.

„În secunda în care ANI va remite raportul său, dacă va remite – eu mă întâlnesc zilele următoare cu ei -, dacă va remite şi nu va lua în considerare hârtia pe care o am (de la Parlament, n.r.) şi punctul meu de vedere, atunci voi merge în instanţă. Îmi voi apăra drepturile ca orice cetăţean şi mă voi supune deciziei instanţei. Adică, dacă voi avea câştig de cauză, atunci ANI trebuie să se aştepte că va plăti. Îi voi intenta un proces prin care îi voi cere daune mari. Dacă eu voi pierde, atunci cariera mea s-a încheiat, cariera mea de român. Pentru că, în conformitate cu Legea ANI, dacă eu pierd, mă dau afară şi de la teatru, deci nu mai am voie să fiu trei ani demnitar. Un proces poate să dureze doi-trei ani. Eu am 62 de ani, plus încă doi ani (cât ar dura procesul, n.r.), plus încă trei în care nu aş avea voie să practic meseria asta în România, sunt 60 şi ceva de ani în care mă voi fi săturat de viaţă”, afirma Mihai Mălaimare.

Întrebat de ce crede că funcţia de membru CNA ar putea fi considerată incompatibilă cu cea de manager al unei instituţii de cultură, Mihai Mălaimare a spus: „Nu există nicio justificare a acestei minim posibile incompatibilităţi care se regăseşte în Legea audiovizualului. Nu-mi dau seama de ce, în 2002, am gândit noi – că în 2002 eram şi eu pe acolo (în Parlament, n.r.) – nu îmi dau seama de ce s-a gândit aşa atunci, de ce actorii, artiştii erau excluşi de la chestiunea asta. Dar cert este că, în 2003, am încercat să reparăm lucrul ăsta prin Legea incompatibilităţilor (Legea 161, n.r.). Numai că în perioada aceea s-au făcut mii de legi (…) care au trecut prin Comisiile parlamentare şi ca în multe alte situaţii s-a omis armonizarea celor două legi care privesc acelaşi domeniu (domeniul audiovizualului, n.r.). În Legea audiovizualului este interdicţie, dar în legea ulterioară şi care vorbeşte inclusiv despre membrii CNA, Legea 161 din 2003, se spune că se poate (să ocupi funcţii de conducere la instituţii artistice, n.r.). Or în secunda în care o lege ulterioară vine şi spune că se poate, orice logică îmi spune că ori legea anterioară trebuia amendată, ori trebuia să existe o specificaţie anume, în sensul că Legea 161 nu ar fi trebuit să-i nominalizeze concret pe membrii CNA. Or acolo se face vorbire clară despre membrii CNA. Altminteri cine mi-ar fi dat hârtia aceea (pe care o are de la Parlament, n.r.)?”.

Totodată, Mihai Mălaimare afirma că, atunci când cineva este numit demnitar, ANI ar trebui să îi dea un aviz de compatibilitate sau incompatibilitate.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
„E dezamăgitor!”. Nota primită de Cristi Chivu după Inter – Napoli 2-2. Ce i-au reproșat italienii
Capital.ro
Obligație pentru proprietarii de locuințe și firme. Legea valabilă pe perioada iernii. Amendă de până la 2.500 de lei din cauza zăpezii
Playtech.ro
Impozitul auto, recalculat în 2026. Cât plătesc şoferii anul acesta
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! Legenda Craiovei a spus cine a fost cel mai mare fotbalist român: ”Fiecare are preferințele lui”
MediaFlux
Fonduri europene 2026: Se oferă ajutoare financiare cuprinse între 50.000 și 300.000 pentru români
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend