Penitenciarul Târgşor anunţă modernizarea spaţiului de vizită mamă-copil după mai multe plângeri ale Elenei Udrea

Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, unde este deţinută şi Elena Udrea, anunţă miercuri că au fost făcute modernizări în sectorul de vizită, inclusiv în spaţiul în care au loc vizitele între mamele deţinute şi copiii lor.
Filip Stan
16 nov. 2022, 17:40
Penitenciarul Târgşor anunţă modernizarea spaţiului de vizită mamă-copil după mai multe plângeri ale Elenei Udrea

Potrivit unui comunicat de presă transmis de penitenciar, lucrările au fost realizate în perioada august-noiembrie. Interesant de observat este că momentul începerii modernizării pare a coincide cu cel în care Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, este încarcerată.

„În conformitate cu obiectivele stabilite pentru anul 2022, în perioada august – noiembrie 2022 administraţia Penitenciarului de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou a întreprins demersurile necesare în vederea reamenajării sectorului destinat acordării dreptului la vizită al persoanelor private de libertate. Lucrările au vizat atât îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie în concordanţă cu standardele europene, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale personalului din penitenciar”, precizează sursa citată.

Astfel, au fost realizate următoarele lucrări: igienizarea tuturor spaţiilor existente în sector, prin lucrări de zugrăveli şi reparaţii ale pereţilor; schimbarea mobilierului existent, atât cel folosit de către persoanele private de libertate şi persoanele vizitatoare, cât şi cel folosit de către cadre; dotarea spaţiului destinat vizitelor între mame şi copii cu jucării şi amenajarea acestuia astfel încât să ofere posibilitatea atât mamelor deţinute, cât şi copiilor vizitatori să petreacă timp în condiţii cât mai apropiate de mediul exterior.

„Demersurile derulate au fost posibile atât prin achiziţii de echipamente de către unitatea penitenciară, cât şi cu sprijinul unui partener extern, SC Lemet SRL, care a asigurat dotarea cu mobilier pentru spaţiul destinat vizitelor între mame şi copii şi pentru cadrele care îşi desfăşoară activitatea în sector”, se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Şapte militari români şi un civil de la „Mihail Kogălniceanu”, reţinuţi de procurorii militari. Au furat combustibil din baza NATO

La începutul lunii august, fostul ministru Elena Udrea a criticat condiţiile în care au loc vizitele mamă-copil în această unitate de detenţie.

„Dacă tot au fost ştiri despre întâlnirea pe care am avut-o cu fetiţa mea, o să aduc în discuţii o ştire absurdă creată de prevederea legală care face ca un copil să îşi vadă mama aflată în detenţie doar printr-un geam numit «dispozitiv de protecţie», fără să poată atinge, fără să îi poată sta în braţe, fără să poată simţi iubirea mamei, care îi lipseşte atât de mult. Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta?

Prin această regulă, o mamă, condamnată eventual pentru furt din magazine sau pentru vreun abuz în serviciu, are acelaşi regim de primire a vizitelor că un criminal în serie condamnat pe viaţă. Despre ce protecţie poate fi vorba şi a cui când vorbim de întâlnirea unei mame cu copilul ei??? S-au creat momente dramatice, când copii au început să urle şi să lovească cu pumnii şi picioarele geamul care îi împiedica să ajungă la mamele lor. Dacă tot există o cameră special amenajată pentru astfel de întâlniri «mama şi copilul», de ce nu se permit aceste vizite aici fără să fie nevoie de nenumărate avize, aprobări şi semnături ajungând până la cea a directorului penitenciarului?”, a scris Udrea, la acel moment, pe Facebook.

Citeşte şi: O judecătoare de la Tribunalul Ploieşti distruge dosarul prin care procurorii Lucian Onea şi Cerasela Răileanu l-au trimis în judecată pe fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Cum pot fi prevenite cazurile de insolvență din fotbal! Unde au greșit CFR Cluj și Petrolul, aflate în situații critice
Capital.ro
Pensionarea femeilor în 2026. La ce vârstă se pot retrage din activitate și ce acte sunt necesare pentru dosar
Playtech.ro
Poți cere concediu de pe o zi pe alta? Ce drepturi ai și când te poate refuza angajatorul
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Trump anunță un nou teritoriu american! Decizia președintelui SUA
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat