SRI: Activităţile grupării care confecţiona echipament de ascultare, riscuri la adresa securităţii

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a monitorizat informativ o grupare infracţională care confecţiona şi vindea fără drept echipamente şi programe informatice de ascultare şi interceptare a conversaţiilor telefonice, preocupări care se constituiau în riscuri la adresa securităţii naţionale.
Romania TV
08 mart. 2013, 10:37
SRI: Activităţile grupării care confecţiona echipament de ascultare, riscuri la adresa securităţii

SRI precizează că în contextul creşterii fenomenului de comercializare şi deţinere de mijloace de interceptare ilegale, acţionează permanent, în conformitate cu cadrul legal şi atribuţiile specifice ce-i revin, pentru cunoaşterea, descoperirea şi contracararea acţiunilor de confecţionare, deţinere sau folosire ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor.

„În urma multiplelor documentări realizate la nivelul Serviciului, pe parcursul ultimilor ani, se constată o tendinţă de creştere a numărului de comercianţi, persoane fizice şi persoane juridice şi a numărului de oferte comerciale, privind produse hardware şi aplicaţii software ale căror caracteristici tehnice permit interceptarea comunicaţiilor electronice şi ambientale desfăşurate prin intermediul, respectiv în proximitatea terminalelor de telefonie mobilă”, se arată în comunicatul SRI.

Serviciul precizează că pe piaţa de profil au fost identificate produse din categoria aplicaţiilor software, folosite în scopul instalării pe anumite tipuri/modele de terminale destinate comunicaţiilor electronice mobile, care permit utilizatorului acestuia să deruleze, de la distanţă, de regulă prin utilizarea reţelei INTERNET sau a altor terminale de comunicaţii mobile, acţiuni de interceptare a discuţiilor ambientale, a comunicaţiilor electronice (SMS, Voce, GPS) şi de accesare ilegală a unor date cu acces reglementat (date privind traficul telefonic, informaţii stocate în memoria terminalului etc.), prin folosirea funcţiilor unui terminal, fără ca aceste funcţii să fie transparente pentru utilizatorul legitim al terminalului mobil.

„O mare parte a aplicaţiilor software este comercializată cu licenţă de către producători, însă acest aspect nu înlătură caracterul ilegal al utilizării lor în România. În intervalul 2010 – 2013, Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat activităţi specifice de monitorizare informativă a unei grupări infracţionale identificată cu astfel de preocupări, ce se constituiau în riscuri la adresa securităţii naţionale. Pe parcursul investigaţiilor s-au evidenţiat acţiunile derulate, pe raza municipiului Bucureşti şi judeţului Argeş, de gruparea constituită din 6 persoane, subsecvente confecţionării, deţinerii şi vânzării, fără drept, de dispozitive tip «microfon spion X ZC», destinate ascultării ambientale, dar şi programe informatice «MBackup» de tip «spy» – care instalate disimulat pe telefoanele mobile «ţintă» cu sistem de operare Symbian, realizau accesul neautorizat la telefonul mobil monitorizat. Totodată s-a stabilit că o parte dintre persoanele implicate fabricau şi dispozitive destinate comiterii de infracţiuni privind jocurile de noroc”, precizează SRI.

Informaţiile deţinute, inclusiv cu privire la persoane din judeţele Brăila, Prahova şi Iaşi, ce au achiziţionat astfel de echipamente, ori legături din spaţii externe implicate în demersuri de aprovizionare/desfacere a produselor, au fost comunicate, conform competenţelor legale, DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, instituţie cu care s-a cooperat în vederea documentării activităţii infracţionale a membrilor grupării.

„Totodată, Serviciul a asigurat suportul informativ şi tehnic necesar derulării măsurilor procedurale iniţiate de această instituţie la data de 14.02.2013, când au fost efectuate 9 percheziţii domiciliare simultane în municipiile Bucureşti – 5, Ploieşti -1, Iaşi – 1, Brăila – 2 şi aplicate un număr de 9 mandate de aducere faţă de învinuiţi, atât pentru membrii grupului, cât şi persoanele care au achiziţionat şi utilizat programul informatic de tip «spy». Cu ocazia activităţilor menţionate au fost identificate şi ridicate bunuri, înscrisuri şi valori care confirmă activităţile sesizate de Serviciu în ceea ce priveşte activităţile de deţinere sau folosire ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor. În prezent activităţile membrilor grupării fac obiectul măsurilor procedural – judiciare”, menţionează Serviciul.

SRI subliniază că situaţia menţionată se înscrie în seria preocupărilor constante ale SRI în ceea ce priveşte protecţia împotriva mijloacelor de interceptare ilegală a comunicaţiilor prin semnalarea existenţei acestora în ţara noastră.

„Datele şi informaţiile referitoare la fapte de natura celor prezentate mai sus au fost şi sunt valorificate prin sesizarea organelor de aplicare a legii şi de urmărire penală”, precizează SRI.

DIICOT anunţa, în februarie, că a destructurat un grup infracţional ai cărui membri au vândut dispozitive tip „microfon spion” destinate ascultării ambientale, în urma unor percheziţii fiind găsite dispozitive de bruiere a comunicaţiilor, cărţi de joc cu microcipuri şi o masă de poker pentru trucarea jocurilor.

Membrii grupului infracţional organizat sunt suspectaţi că ar fi deţinut şi comecializat, fără drept, dispozitive tip „microfon spion” destinate ascultării ambientale şi programe informatice tip „spy”.

Anchetatorii au găsit la percheziţii microfoane pentru înregistrarea comunicărilor ambientale, dispozitive de bruiere a comunicaţiilor, cărţi de joc cu microcipuri, echipamente electronice, dispozitive fabricate în scopul comiterii de infracţiuni privind jocurile de noroc, o masă de poker confecţionată în scopul trucării jocurilor de noroc, cerneluri speciale, imprimante, dispozitive destinate înregistrării audio-video disimulate în diverse obiecte, cum ar fi ceasuri şi pixuri, precum şi sumele de 50.000 de euro şi 28.000 de lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT