Scumpiri explozive de la 1 ianuarie 2023. Pe ce produse și servicii vor plăti mai mulți bani românii

2022 a venit cu scumpiri de aproape 50% la alimente, dar 2023 se anunță cu noi „surprize". Economiștii sfătuiesc românii să-și pună centurile.
Filip Stan
18 nov. 2022, 11:09
Scumpiri explozive de la 1 ianuarie 2023. Pe ce produse și servicii vor plăti mai mulți bani românii

Tăvălugul scumpirilor se năpustește asupra românilor, care trebuie să țină din ce în ce mai bine de bani. Se anunță vremuri și mai tulburi.

Proiectul pentru modificarea Codului Fiscal a trecut de Parlament. Astfel, de anul viitor, o serie de produse și servicii se vor scumpi.

Mesele în oraș, cazările la hoteluri, băuturile cu zahăr și locuințele vor fi mai scumpe în 2023, în baza proiectului creionat de Guvernul Nicolae Ciucă, coaliția PSD + PNL + UDMR, în această vară.

 

Continuă sărăcirea accelerată a românilor

 

De la 1 ianuarie, TVA-ul pentru pâinea de la restaurant va crește de la 5%, cât este în prezent, la 9%, cât e pentru alimentul care se găsește în magazine.

Tot din prima zi a anului 2023 va fi majorat TVA-ul pentru serviciile hoteliere, de la 5%, la 9%. Astfel, românii vor trebui să plătească mai mult pentru vacanțe.

Taxele vor crește și pentru berea fără alcool, sucuri și cidru, de la 9% la 19%.

Și unii proprietarii de imobile vor avea de suferit. De la 1 ianuarie, cota de TVA de 5% va fi redusă pentru o singură locuință, dar atenție: prețul locuinței trebuie să se încadreze în 120.000 de euro fără TVA. Pentru a doua sau a treia locuință sau pentru o casă care depășește suma de 120.000 de euro, TVA-ul va crește la 19%.

Pentru următorii ani, Guvernul are în vedere și majorarea impozitelor locale, cu 50%, dar măsura se va aplica din anul 2025.

 

Inflația reală percepută de cei mai mulți români

 

Perspectivele inflaționiste nu sunt deloc fericite, luminița de la capătul tunelului este extrem de departe, pentru mulți dintre români, a avertizat economistul Adrian Negrescu, pentru RomâniaTV.net.

„Să nu uităm că în medie, salariul lunar al românilor este de 2.500 de lei net. Dacă are un credit pentru locuință, în condițiile actuale, ajunge la 2.000 de lei, se mai adaugă 600-700 de lei la utilități, plus alte cheltuieli de bază și bugetul este deja depășit.

Pentru mulți români deja este imposibil să cumpere ce au nevoie. Vizita la hypermarket e ca la muzeu pentru aceștia. Pur și simplu nu-și permit să achiziționeze ceea ce și-ar dori. Este o sărăcie fără precedent în România ultimilor 20 de ani, care accentuează și mai puternic frustrările românilor față de această clasă politică ce vine cu tot felul de pseudo-măsuri economice”, a declarat consultantul economic.

Cel mai puternic resimt inflația explozivă persoanele vârstnice, care depind doar de pensie, deci de stat și eventual, de ajutoarele pe care le primesc din partea familiei.

„Inflația percepută de pensionari e 35-40%. Alimentele s-au scumpit enorm, cu aproximativ 30%, medicamentele cu 60-80% (…)”, a concluzionat managerul Frames.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
După ce Emeric Ienei a murit, maghiarii și-au adus aminte de mandatul regretatului antrenor la naționala Ungariei: „Plecarea sa era deja anticipată”
Capital.ro
Planul lui Călin Georgescu pentru părăsirea României. Cum ar fi plănuit să plece în Viena: L-a angajat în mod fictiv
Playtech.ro
Ce trebuie să scrie pe cauciucurile de iarnă ca să nu iei amendă. Detalii importante pentru șoferi
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
„25 de morți” pe Aeroportul Cluj. Este știrea momentului
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Mesajul transmis de Ionel Ganea, eroul de la Euro 2000, după dispariția lui Emeric Ienei
MediaFlux
ANAF vinde case, apartamente și mașini! Iată cum le poți cumpăra la prețuri mici
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai