Un diplomat de la ONU le cere colegilor să nu mai vină în stare de ebrietate la negocieri

Un diplomat american de la ONU, Joseph M. Torsella, a înaintat săptămâna aceasta o "propunere modestă" prin care le cere colegilor săi să nu mai vină în stare de ebrietate la negocieri, însă există puţine şanse în vederea unei schimbări în acest sens, comentează New York Times în ediţia online.
Romania TV
08 mart. 2013, 12:01
Un diplomat de la ONU le cere colegilor să nu mai vină în stare de ebrietate la negocieri

„Saloanele de negocieri trebuie să fie, în viitor, o zonă liberă de beţie”, a declarat Torsella. „Este ca şi cum, atunci când eşti adolescent, părinţii te pun într-o situaţie jenantă pentru că te-ai îmbătat în noaptea de dinainte”, a comentat declaraţia Richard Gowan, un expert în domeniul ONU din cadrul Centrului pentru Cooperare Internaţională de la Universitatea New York, potrivit Mediafax. „Cred că (iniţiativa) a provocat numeroase chicoteli”, a adăugat el.

Potrivit publicaţiei, la începutul renovării sediului central al ONU din Manhattan, în 2009, una dintre primele „victime” a fost Salonul Diplomaţilor, unde, de decenii, „delicata muncă diplomatică era susţinută cu un păhărel”. Pierderea barului a condus la proteste din partea diplomaţilor şi înfiinţarea unuia temporar, acum desfiinţat, dar „setea la ONU pare că este în continuare puternică”, apreciază NYT. De asemenea, diplomaţii au putut să fumeze pe culoarele şi în sălile de şedinţe de la sediul central al ONU, unde nu se aplică legile oraşului, până în 2008.

Deşi clădirea este în continuare în renovare, o plimbare înăuntru pare o călătorie înapoi în timp, optimismul şi speranţa create odată cu construirea ei pe ruinele celui de al Doilea Război Mondial fiind evidente în continuare, dar şi impresia că moravurile acelei perioade sunt încă valabile în ceea ce priveşte consumul de alcool, comentează publicaţia.

„ONU s-a curăţat fizic, dar există în continuare un fel de cultură reziduală a anilor ’50-’60. Simţi un fel de blocare în trecut”, este de părere Gowan, al cărui tată a fost diplomat. „Ca branşă, diplomaţii sunt nişte consumatori de alcool înrăiţi”, continuă expertul, care adaugă că tatăl său bea cu moderaţie, însă a cunoscut diplomaţi care nu erau moderaţi în acest sens.

De asemenea, Pamela Vandyke-Price scrie pentru revista The Diplomat că între alcool şi diplomaţie există o legătură de secole. „Claret, un vin francez, era asociat cauzei susţinute de Tories”, iar Whigs beau vin din Portugalia (porto) amestecat cu brandy, scrie ea. Apelul la „sobrietate” apare şi în ediţia online a revistei Foreign Policy, care scrie, citând diplomaţi sub protecţia anonimatului, că la ultimele negocieri privind bugetul, în decembrie, cel puţin un delegat era „intoxicat cu prea mult alcool”.

Diplomaţi din mai multe ţări au refuzat să comenteze, joi, pentru NYT, pe tema consumului de alcool, însă, în privat, unii au sugerat care ar fi ţările din care provin cei mai răi „contravenienţi”. Ei i-au citat pe canadieni şi whiskyul lor, pe ruşi şi votca sau pe francezi şi vinul lor. Torsella nu a dorit să acorde un interviu, iar ambasadorul rus la ONU Vitali Ciurkin a declarat că „nu ar trebui să se bea (alcool) în timpul sesiunilor”, dar că, „după program este o problemă personală. Cu toţii avem vieţile noastre private, nu?”.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Ce salarii are echipa de consilieri a ministrului energiei. Cu cât se plătește o oră de muncă la minister
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Mirel Rădoi, informat că jucătorul său ar fi un împătimit al ”păcănelelor și vieții de oraș”! Ce decizie a luat
MediaFlux
Anunț oficial cu privire la salariul minim. Cine va suporta noile taxe
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend