Iliescu: Băsescu se agită inutil ca să îl bage lumea în seamă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat sâmbătă că preşedintele Traian Băsescu se "agită inutil" în încercarea de a fi băgat în seamă, precizând că în privinţa Schengen lucrurile trebuie să se "aşeze".
Romania TV
09 mart. 2013, 10:51
Iliescu: Băsescu se agită inutil ca să îl bage lumea în seamă

„Preşedintele se agită inutil, vrea să îl ia lumea în seamă, ori esenţial este fondul problemei, ce rost are să dăm din coate când noi avem îndeplinite toate condiţiile sugerate? Lăsăm ca lucrurile să se aşeze şi partenerii noştri europeni să procedeze cu înţelepciune şi până la urmă se va găsi soluţia potrivită”, a susţinut fostul preşedinte al României.

El a menţionat că aderarea la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv fundamental al României, deoarece suntem membri ai UE. „Spaţiul Schengen vine să limpezească şi din acest punct de vedere statutul deplin al nostru de membru al Uniunii Europene”, a mai explicat Iliescu.

De asemenea, el a comentat scrisoarea înaintată preşedintelui Comisiei Europene de patru state UE în ceea ce priveşte înfiinţarea unui mecanism de intervenţie împotriva statelor care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE.

„Sunt agitaţii legate de situaţia politică din fiecare ţară, campanii electorale, de regulă acestea şi alimentează nişte ieşiri dinacestea nu totdeauna chibzuite ale unora…Adică, suntem în 2013, noi avem aproape douăzeci de ani în spate de dialoguri cu ţările europene, cu partidele europene, încă din ’93 – ’94 am încheiat multe acorduri şi am intrat în tot circuitul acesta al eforturilor pentru integrare europeană, lucru care s-a şi săvârşit ulterior…Acuma venim cu tot felul de fleacuri dinacestea, sigur că sunt probleme care ţin perfecţionarea funcţionării structurilor noastre statale, instituţii şi aşa mai departe. E un proces continuu de consolidare a puterilor democratice”, a mai susţinut Ion Iliescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Gabi Iancu, mărturii emoționante din Spania după tragedia cu Jesus de Miguel și Owono: „Asta s-a întâmplat la antrenament”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 5 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină în marile orașe din România
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT