Cutremur violent în Indonezia. Bilanţul morţilor a crescut la peste 300. Încă se caută sub dărâmături VIDEO

Multe dintre victime sunt copii, dintre care unii se aflau în sălile de clasă în momentul producerii cutremurului.
Filip Stan
25 nov. 2022, 15:18
Cutremur violent în Indonezia. Bilanţul morţilor a crescut la peste 300. Încă se caută sub dărâmături VIDEO

Bilanţul deceselor în urma seismului care a lovit luni provincia Java de Vest din Indonezia a crescut la 310, a anunţat vineri Agenţia naţională de gestionare a dezastrelor, relatează AFP.

Douăzeci şi patru de persoane sunt în continuare date dispărute după ce cutremurul cu magnitudinea 5,6 a provocat alunecări de teren şi a distrus clădiri în Java de Vest, a declarat şeful acestei agenţii, Suharyanto, care, la fel ca mulţi indonezieni, poartă un singur nume.

Cutremur în România. Seismul s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea
„Cele 24 de persoane dispărute au fost identificate”, a afirmat el într-o conferinţă de presă.

Henri Alfiandi, şeful serviciilor naţionale de urgenţă, a declarat că operaţiunile de căutare vor continua până luni sau chiar mai mult dacă până atunci nu vor fi găsite toate cadavrele.

„Problemele sunt instabilitatea solului, alunecările de teren agravate de ploile continue şi îngrijorările legate de replicile seismice”, a declarat el la postul de televiziune Kompas.

Multe dintre victime sunt copii, dintre care unii se aflau în sălile de clasă în momentul producerii cutremurului.

Peste 2.000 de persoane au fost rănite, circa 56.000 de case au fost avariate şi peste 62.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, a mai spus Suharyanto.

Gheorghe Mărmureanu, după cutremurul din Turcia: „Românii să stea liniştiţi!” VIDEO
Indonezia este afectată în mod regulat de seisme sau erupţii vulcanice, datorită poziţiei sale pe „Cercul de foc” al Pacificului, o regiune situată la convergenţa mai multor plăci tectonice.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Dacă are asta de la Claudiu Niculescu, se nenorocește”. Diana Munteanu, avertizată de Dan Alexa în legătură cu fiul ei fotbalist
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?