Ovidiu Cuncea şi-a refăcut viaţa, după divorţ. „M-am gândit mai mult să mă călugăresc!”

Ovidiu Cuncea, unul dintre cei mai cunsocuţi actori din Românie, a luat calea credinței, fiind diacon la mai multe biserici din Capitală.
Filip Stan
25 nov. 2022, 21:20
Ovidiu Cuncea şi-a refăcut viaţa, după divorţ.
Ovidiu Cuncea şi-a refăcut viaţa, după divorţ. "M-am gândit mai mult să mă călugăresc!"

Ovidiu Cuncea şi-a refăcut viaţa, după divorţ. Ovidiu Cuncea a divorțat de mai mult timp de Elena Cristina, femeia cu care a avut un mariaj timp de 21 de ani și cu care are doi copii. Acesta și-a refăcut viața, după ce a vrut, la un moment dat, să se călugărească.

„Ești diacon prin hirotonie, după care ești preot prin hirotonie și apoi ești arhiereu prin hirotonie. Da, pentru că altfel nu aș fi putut să fiu actor, preoția înseamnă mult mai mare sacrificiu de sine. Eu am veșmintele cu mine tot timpul când plec undeva. În cazul în care mă prinde duminica la Bârlad, mă duc și eu la un preot și zic: „Părinte, vă rog, lăsați-mă și pe mine să slujesc!”. Dacă zice da, slujesc oriunde”, a spus Ovidiu Cuncea, conform Impact.

Citeşte şi: Ovidiu Cuncea a dat gâsca Francesca pe Sfintele Daruri. Motivul real pentru care fostul asistent din emisiunea „Ciao Darwin” a ales să devină preot: „Am văzut-o pe Maica Domnului ieşind din icoană”

„Și acum credincioșii de la biserica unde slujesc cel mai mult, fiind lângă casa mea, vin la teatru și îmi și spun: „Părinte, v-am văzut ieri, ce mi-a plăcut!”. Da, sunt unii oameni de la biserică care nu vin niciodată la teatru și sunt oameni care vin la teatru și nu merg niciodată la biserică sau nu merg la biserici creștine, ci la sinagogă, la moschee”, a mai completat fostul actor.

Citeşte şi: Ovidiu Cuncea, dezvăluiri incredibile despre Dan Negru. Cum a încercat să-l saboteze: „Şi-a cerut iertare”

Ovidiu Cuncea şi-a refăcut viaţa, dar nu se mai gândeşte la căsătorie. „Mi-am refăcut viața, sunt foarte bine. Nu mă gândesc să mă căsătoresc, m-am gândit mai mult să mă călugăresc, într-o perioadă. Sunt bine, sunt echilibrat, dar nu am în perspectivă, în următorii pași, nu am căsătoria”.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Alina Eriko a plecat din Spitalul Obregia! Incredibil unde încearcă să se reabiliteze
Fanatik.ro
Cătălin Măruță poate semna cu cel mai mare trust de presă online din România! Cine îl vrea pe fostul realizator de la PRO TV. Exclusiv
Capital.ro
Secretul succesului lui Călin Georgescu. Traian Băsescu a analizat tot: Un șarlatan carismatic, care a știut să-i păcălească
Playtech.ro
Motivul pentru care pâinea nu se ţine în pungă. Cum se depozitează corect pentru a rămâne crocantă zile în şir
Adevarul
Afacerea Ceaușescu - Caldera: petrol venezuelean contra produse românești. Ce l-au întrebat jurnaliștii pe dictatorul român
wowbiz.ro
Durere uriașă în urma tânărului mort în spitalul din Buzău! Iubita lui Gabriel a cedat, la o săptămână după ce l-a condus pe ultimul drum: „Sufletele s-au cerut…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De necrezut cu cine s-a afișat Dorobanțu după ce a câștigat Marea Finală a sezonului 4 „Casa Iubirii”! Nimeni nu se aștepta să-i vadă împreună
iamsport.ro
Fostul arbitru care ar fi fost amenințat cu pistolul de Gigi Becali a rupt tăcerea
MediaFlux
Adio, bani la pensie! Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend