Stenograme incendiare în dosarul în care Lidia Buble a fost condamnată la închisoare: „Coborâse cu fiola, mi-era că dacă mi-o pune… L-am luat, l-am îmbârligat”

Artista Lidia Buble a primit o condamnare săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu suspendare şi obligația de a presta 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Judecătorii au stabilit că artista a mituit doi polițiști de la Serviciul Rutier care au oprit-o în trafic.
Filip Stan
26 nov. 2022, 08:48
Stenograme incendiare în dosarul în care Lidia Buble a fost condamnată la închisoare:

În noaptea de 15 februarie 2021, Lidia Buble s-a urcat la volanul mașinii personale și a mers până la o benzină din apropiere de unde a cumpărat o sticlă cu apă. La ieșire din spațiul benzinăriei a fost oprită de o patrulă de poliţie, formată dintr-un agent şi o colegă,, care i-a solicitat actele și declarația pe propria răspundere, dat fiind că era stare de alertă instituită pe fondul pandemiei COVID-19.

În momentul în care a fost oprită ea vorbea cu un prieten și i-a cerut sfatul în legătură cu mita pe care urma să o dea polițiștilor ca să o lase în pace. Artista consumase alcool înainte să urce la volan, un pahar de șampanie, și se temea că va fi obligată să sufle în alcooltest. Amicul cântăreței era cercetat de procurorii DIICOT într-o altă anchetă privind traficul de droguri și avea telefonul ascultat. Astfel, Procurorii DIICOT au prins-o întâmplător pe Lidia Buble că i-a mituit pe cei doi poliţişti.

Stenograma care o incriminează pe Lidia Buble

Lidia Buble: Băi, nici nu-ţi vine să crezi, dacă îţi zic! Doamne, ce idiot! Deci fii atent! Doamne fereşte! Asta pe lângă faptul că… Nu, vine după mine până acasă, să iau cardu’, să-i dau bani, dacă-ţi vine să crezi!

Bărbat: Cum îl cheamă?

Lidia Buble: Nu ştiu cum îl cheamă, da’ avea vrăjeală în el, efectiv… Deci… ăsta cred… eu nu ştiu ce se aştepta … adică … el … Doamne… (râde neinteligibil) niciodată nu mi s-o întâmplat aşa ceva. Efectiv, deci se dădea la mine la modul ăla nesimţit, şi-mi zicea: „Ce să… ce să facem domnişoara…?”. „Dă-mi amendă, cum ce să faci?” (…)„Păi… ştiţi că între două mii cinci sute şi nu ştiu cât… amenda …” Zic: „OK. Dă-mi amendă! Muream de sete, ce vrei să fac? Dă-mi amendă!” (…) „Păi da… nu ştiu cum să facem, că nu, amendă nu v-aş da, poate ne … ăăă… calculăm altfel”.

Citeşte şi: Bat clopotele de nuntă! Bianca Drăgușanu se pregătește să oficializeze relația cu Gabi Bădălău

Lidia Buble: Şi zic: „Aaa! Păi zi aşa! Ce vrei, bani? Vii după mine până acasă, ce să fac? N-am nimic la mine! Am luat bani să iau apă, nu mi-am luat bani să…”. Şi vine, mă, după mine ăsta… (râde) Doamne… mă crucesc, nu-mi vine să cred! Da, mă duc să iau cardu’… nici nu ştiu, câţi bani se dă? Eu n-am dat în viaţa mea şpagă la poliţişti. E prima dată, efectiv, ăsta e un … p… d-ăsta de 27 de ani, 28 de ani, nu ştiu cât are, până în 30, maximum, nu are mai mult de 30.

Bărbat: Da, da, da. Ăăă… dă-i cinci sute de roni.

Lidia Buble: Vaai! Da’ apropo, ştii ce … ştii de ce-mi era frică? Pentru că el a coborât din maşină, Doamneee, numai Dumnezeu nu ştiu… nu ştiu cum l-am luat, l-am îmbârligat, coborâse cu fiola, îmi era că dacă mi-o pune… Da, da, da! Ştiu… Eu tocma’ eram pe whatsapp-ul cu tine şi îţi scriam, după aia ştergeam, ştii? Că tu.. asta vroiam să-ţi spun!

Bărbat: Bă, spune-i că… da, eşti prietenă cu…, să nu-ţi pună fiola! Deci orice ai face, nu sufli în fiolă! Că odată ce ai suflat în fiolă aia se înregistrează şi e foarte complicat să… rezolvi.

Lidia Buble: L-am luat cu… l-am luat cu vrăjeală, zic: „Tu nu vezi că am trei sticle de apă lângă mine? Muream de sete în casă, nu mai puteam!” (râde). „Păi şi eu vă cred, dar ce să facem? Că nu aveţi documentele, că nu aveţi…”… Nu mi-am luat nimic la mine, n-am luat nici permisu’, nimic! Şi am deschis sticla de apă şi am început să beau ca disperata. Zic, mamă dacă îmi pune ăsta… am luat şi o gumă (râde), după cum relatează Ziare.com.

Cum a procedat cu banii de mită

Conform documentului instanţei, după discuție, Lidia Buble a ajuns în faţa imobilului unde locuia şi a urcat în apartament, în vreme ce polițiștii au așteptat-o afară. Cântăreaţa a coborât și a mers la un bancomat să retragă banii de mită. Ea a fost condusă de polițista din patrulă cu autospeciala de serviciu. După ce a retras banii, 900 de lei, i-a lăsat în suportul pentru cafea din zona cotierei.

Lidia Buble a fost acuzată că le-a dat mită în valoare de 900 de lei celor doi polițiști. iar ea și-a recunoscut vinovăția în fața procurorilor și a instanței, semnând un acord în acest sens. Pe cale de consecință a beneficiat de clemență și de o pedeapsă mai redusă.

„Văzând că pedeapsa aplicată inculpatei este de cel mult 3 ani închisoare, că inculpata şi-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, raportat la circumstanţele personale ale inculpatei vizând lipsa antecedentelor penale şi considerând că aceasta are şanse reale de îndreptare ţinând seama de circumstanţele concrete de comitere a faptei, instanţa apreciind că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpata nu va mai comite alte infracţiuni, în baza art. 91 Cod penal, se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare pe o durată de 2 ani”, se arată în motivarea instanţei.

Citeşte şi: Şeful Biroului Vamal de Frontieră Iaşi şi doi funcţionari, reţinuţi pentru luare de mită. DNA a reţinut un prejudiciu de 12 milioane de euro în acest dosar

DailyBusiness
Cât timp pierdem cu CFR față de Ungaria și Polonia. Cele mai importante orașe turistice din România, parcurse cu trenul în peste cinci zile
Spynews
Motivul pentru care Claudia Pătrășcanu a dat-o iar în judecată pe Bianca Drăgușanu! Informații și declarații exclusive despre noul proces
Bzi.ro
Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație! „Recuperarea implică edem, echimoze și sensibilitate!”
Fanatik.ro
Ce a pățit, într-un cartier din București, polițistul erou care l-a salvat de la bătaie pe livratorul asiatic. Andrei Jianu nu e la prima ispravă
Capital.ro
Marele actor a murit! Lumea l-a iubit enorm. Îi făcea pe toți să râdă. Adio, maestre!
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă încurci benzina cu motorina la pompă sau invers. Ai vreo șansă să-ți repari mașina pe CASCO sau RCA
Adevarul
Dezertorii vin în ajutorul armatei ucrainene
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Cod roşu în agricultură. Anunţ de la Comisia Europeană pentru România
Prosport.ro
FOTO. „Femeie, ești normală?”. Cea mai frumoasă jurnalistă TV a apărut într-o rochie transparentă la ziua de naștere a fiicei de 2 ani
kanald.ro
Tragedie pe calea ferată! Un bărbat și o femeie au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren, în Satu Mare
Cancan.ro
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, divorţează la 76 de ani, după ce și-a bătut soția și a amenințat-o: 'Îți mut dinții, te rup în două!'
iamsport.ro
Aflat la un restaurant din Sibiu, David Popovici i-a șocat pe cei care se aflau în preajma lui. Cum s-a comportat
MediaFlux
Cu cât s-au majorat tarifele la rovinietă și taxa de pod! Cresc și amenzile
stirilekanald.ro
„S-a pus în mijlocul căii ferate și făcea cruce” Denisa a murit lovită de tren, în timp ce vorbea cu iubitul la telefon! Declarațiile șocante ale martorilor despre fata de 15 ani
Pensionarii din Romania, luati prin surprindere! Rasturnare de situatie la PUNCTUL DE PENSIE