Blaga: Nu mi-e frică de Elena Udrea, pentru că nu cred că va câştiga

Vasile Blaga, preşedintele PDL, a declarat, marţi, la Slobozia, unde şi-a prezentat moţiunea cu care candidează la şefia partidului, alături de echipa de susţinători, că nu îi este frică de Elena Udrea, pentru că nu crede că va câştiga.
Romania TV
12 mart. 2013, 13:33
Blaga: Nu mi-e frică de Elena Udrea, pentru că nu cred că va câştiga

„Dacă ea va câştiga, eu voi respecta decizia partidului, nimic deosebit. Trebuie să ţineţi cont că eu am mai pierdut alegerile, la Convenţia din mai 2011. (…) Eu am mai fost simplu membru de partid, iar eu nu am probleme din acest punct de vedere. (…) Nu am nicio reţinere de a candida, nu numai împotriva doamnei Udrea, ci împotriva oricui. (…) Dragi colegi, există viaţă şi după 23 martie”, afirma Vasile Blaga.

Întrebat care este relaţia şefului filialei Ialomiţa cu deputatul Gheorghe Tinel, preşedintele PDL Ialomiţa a răspuns că este una instituţională, Vasile Blaga completând că nu este nicio problemă că parlamentarul are un alt punct de vedere.

Vasile Blaga şi-a arătat, la rându-i, susţinerea pentru Cazacu Marinică la şefia filialei, afirmând că îl va susţine chiar dacă el are o problemă, şi anume aceea că este „mult prea altruist, luând numai pe umerii lui construcţia din toate punctele de vedere a partidului”.

„Până la urmă, la Convenţia Naţională vor veni 5.000 de membrii, oameni care ştiu ce a făcut fiecare candidat pentru partid. Nu sunt oameni uşor de manipulat, sunt oameni care au ieşit din nişte campanii electorale şi ştiu ce li s-a spus la fiecare uşă la care au bătut”, a mai spus preşedintele PDL.

Vasile Baga le-a vorbit celor prezenţi despre necesitatea reconstrucţiei şi revitalizării partidului, despre câştigarea alegerilor generale, atunci când vor avea ele loc, un scor bun la alegerile europarlamentare, despre modificarea statutului, dar şi despre o bună colaborare cu organizaţiile de teritoriu.

Acesta a menţionat şi eşecurile unor proiecte ale PDL, dar şi oamenii în care partidul a avut încredere dar care l-au părăsit la greu, etichetându-i pe Mihai Stănişoară şi pe Sorin Frunzăverde ca fiind „trădători de joasă speţă”.

De asemenea, acesta a criticat dur unele acţiuni ale guvernului USL, pe care îl cataloghează ca fiind „antinaţiona” în problema aderării la Schengen, dar şi legat de majorarea taxelor şi introducerea impozitului agricol. În plus, Blaga l-a acuzat pe Victor Ponta că a cumpărat, prin diverse contracte de publicitate, cea mai mare parte a televiziunilor centrale, acestea evitând, astfel, multe dintre subiectele sensibile, dar de importanţă majoră pentru mulţi oameni.

În context, Vasile Blaga a afirmat că ‘milioane de români din clasa de mijloc au ajuns să spele podelele clasei de mijloc din Italia sau să îngrijească bătrânii sau copiii clasei din mijloc din Spania’, iar PDL trebuie să găsească soluţii pentru ca aceşti oameni să redevină demni în ţara lor.

Raluca Turcan a vorbit despre amplificarea stării de sărăcire a populaţiei, dar şi despre necesitatea reconstrucţiei partidului ‘de la firul ierbii’ pentru a deveni atractiv şi credibil în faţa oamenilor, atacând totodată USL, afirmând că este singurul vinovat de această stare a oamenilor, dar şi că „minte, se mişcă haotic şi nu le pasă de viaţa românilor”.

Andreea Paul a oferit câteva soluţii de recâştigare a încrederii românilor de către PDL, afirmând că nu mai merge cu ‘minciuni, cu dezinformări şi exerciţii de imagine, cu sărmăluţe, cu mopul în mână sau cu andrelele, pentru ca partidul să crească în sondaje’.

Aceasta a spus că democrat liberalii trebuie să fie „profesionişti, sinceri şi respectuoşi cu românii şi să le spună oamenilor că nici PDL nu este mulţumit de cum arată România”.

„Sunt prea multe minciuni care se învârt acum, chiar şi în interiorul acestei competiţii din PDL”, preciza Andreea Paul, făcând referire la asocierea lui Mihai Stănişoară ca fiind mâna dreaptă a lui Vasile Blaga, dar care s-a dovedit contrariul, dar şi legat de afirmaţiile potrivit cărora Blaga ar urma să ‘parcheze’ partidul ori la PSD, ori la PNL.

„Să se hotărască manipulatorii unde parcăm Partidul Democrat Liberal. Până atunci, eu vă spun că da, îl parcăm, dar în faţa intereselor românilor, al clasei de mijloc, al acelor oameni care iubesc munca, care au respect pentru educaţie, care au respect pentru performanţă şi pentru competiţie autentică”, a conchis Andreea Paul.

În final, Vasile Blaga a urat USL-ului să reziste strâns unit până la alegerile generale, pentru a ‘plăti pauşal pentru toate necazurile şi promisiunile făcute acestui popor’, pentru că, în opinia sa, aceştia nu se vor ţine de promisiunile făcute în campania electorală, ci doar „braţ la braţ”.

 

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
CRBL, dezvăluiri despre relația cu fiica lui. Relația lor s-ar fi răcit: „M-a pus la zid”. Cum le răspunde celor care spun că a uitat de Alessia
Fanatik.ro
Florin Cernat dezvăluie chinul trăit în Ucraina, la Dinamo Kiev. Totul despre 1-4 cu Steaua în Liga Campionilor
Capital.ro
Trump și Putin vor avea o nouă întâlnire, de data aceasta la Budapesta: Să vedem dacă punem capăt acestui război rușinos
Playtech.ro
Cele mai bune oferte la energie electrică în octombrie 2025. Hidroelectrica pierde teren, PPC vine cu noi oferte de preț
Adevarul
„Boloş i-a avertizat pe Ciolacu și Iohannis în legătură cu deficitul. I-a durut la bască”. Ludovic Orban îi acuză pe cei doi de iresponsabilitate
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Prima țară din UE care ar putea legaliza ziua de lucru de 13 ore. Sindicatele denunță „distrugerea oricărui concept de viață familială”
Cancan.ro
Cutremur în televiziune! PRO TV a cedat emisiunea Survivor România postului concurent. Când se difuzează primul sezon
iamsport.ro
Ion Țiriac, atac fără menajamente: ”S-a terminat cu sportul! De asta am și vândut turneul de la Madrid”
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! Ce se întâmplă cu salariile românilor
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025