Salariul minim de 3000 de lei, capcană pentru angajaţi şi patroni, mană cerească pentru stat

Salariul minim net creşte la 1.863 de lei „în mână”. România, ţară care vrea să intre în OECD, clubul celor bogaţi, îşi plăteşte un sfert din angajaţi cu 300 de euro pe lună
Filip Stan
10 dec. 2022, 20:14
Salariul minim de 3000 de lei, capcană pentru angajaţi şi patroni, mană cerească pentru stat

Guvernul, patronatele şi sindicatele au căzut de acord pentru a majora salariul minim la 3.000 de lei brut, adică circa 1.860 de lei net. În România sunt peste 1,2 milioane de angajaţi cu salariul minim (300 de euro la acest moment), circa un sfert din total.

Guvernul, după negocierile cu patronatele şi sindicatele, a anunţat că salariul minim va ajunge la 3.000 de lei brut din 2023, cu 200 de lei neimpozabili. În aceste condiţii, angajatul pe salariul minim va lua 1.863 de lei în mână, iar statului îi revin 1.200 de lei, taxe şi contribuţii pentru sistemul de pensii şi de sănătate.

Unde câștigă românii peste 1.000 de euro net pe lună. Harta salariilor din România pe judeţe

Întotdeauna la majorarea salariului minim, principalul câştigător este statul, pentru că îşi creşte veniturile. În momentul de faţă, şi inflaţia este convenabilă pentru stat, pentru că încasările cresc”, spune Emilian Duca, consultant fiscal.

Prremierul Nicolae Ciucă a participat la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social care a avut loc, joi la Palatul Victoria. În cursul discuţiilor au fost analizate propunerile patronatelor şi sindicatelor legate de majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2023, anunţă Executivul. Astfel, Guvernul şi partenerii sociali au căzut de acord în privinţa majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 lei scutiţi de impozit şi contribuţii de asigurări. Totodată, a fost stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcţiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023. ”Discuţia rămâne deschisă în ceea ce priveşte majorarea şi taxarea salariilor mai mari decât cel minim”, a menţionat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Salarii de 1500 de euro pe lună, plus primă de Crăciun, abonament la clinică privată şi tichete de vacanţă, te angajează pe loc!

PSD consideră că abordarea clasei politice din România în privinţa majorării salariului minim trebuie să ţină cont de modelul de salarizare deja adoptat la nivelul Uniunii Europene. Astfel, creşterea salariului minim brut, la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie 2023, este un pas necesar pentru înscrierea României în calendarul implementării Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, adoptată de Consiliul European la data de 4 octombrie 2022.

„Prin această majorare, ponderea salariului minim ajunge la 46,5% din salariul mediu brut, raportat de INS pentru luna septembrie 2022, şi va permite ca la 1 ianuarie 2024 să se atingă nivelul de 50% recomandat de Directiva europeană. În prezent, salariul minim din România reprezintă 39,5% din salariul mediu brut”, arată comunicatul de presă al PSD.

Sursa citată mai spune că „alinierea României la modelul european privind salariul minim este cea mai bună cale pentru a determina tinerii să nu mai plece la lucru în străinătate şi pentru a asigura forţa de muncă necesară companiilor din România”.  Totodată, introducerea acestui mecanism european ar oferi stabilitate, coerenţă şi predictibilitate mediului economic, ceea ce ar încuraja investiţiile mediului privat în România, mai precizează social-democraţii. PSD consideră că raportarea la modelul european ar trebui să fie însuşită, ca proiect de ţară, de întreaga clasa politică din România.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Singurele zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 17 iunie de la ora 7.00. Schimbări, regăsiri și noroc din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Șoferii trebuie să se prezinte obligatoriu la RAR. Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Circulația pe drumurile publice, interzisă
Playtech.ro
Ce înseamnă crucea de la semafor pe care o găseşti prin unele oraşe europene. Cui trebuie să dai prioritate, de fapt
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Cum să supraviețuiești verii toride fără aer condiționat. Metode simple
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
 O fetiță de doar doi ani s-a prăbușit de la etajul unui bloc din cartierul Bucureștii Noi
Cancan.ro
DOLIU în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 33 de ani 😢
Playsport.ro
Câți bani poți scoate de la bancomat fie că e Banca Transilvania, BRD, ING sau oricare alta, dacă ai card de...
Capital.ro
Doliu în lumea sportului. Un cunoscut fotbalist al Naționalei s-a stins. I-a fost fatal un stop cardiac
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Vestea momentului despre pensii! Anunț pentru aproape cinci milioane de pensionari din România de la INS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!