Două trenuri de călători s-au ciocnit în Barcelona. Sunt peste 150 de răniţi

Circa 155 de pasageri au fost răniţi miercuri după ce două trenuri de navetişti s-au ciocnit în gara din localitatea spaniolă Montcada i Reixac, din provincia Barcelona (nord-est). Din fericire, cele mai multe victime au răni minore.
Alina Costache
07 dec. 2022, 11:14
Două trenuri de călători s-au ciocnit în Barcelona. Sunt peste 150 de răniţi

Două trenuri de călători s-au ciocnit în Barcelona. Accidentul s-a produs când un tren care circula către oraşul Barcelona a lovit din spate un altul care se îndrepta către aceeaşi destinaţie şi care în momentul impactului era staţionat în gara Montcada, a informat compania de stat de căi ferate Renfe.

În urma coliziunii a fost activat planul de alertă pentru accidente feroviare al Protecţiei Civile. Serviciile medicale de urgenţă evaluează pe teren starea răniţilor, potrivit EFE. Din primele date, 155 de persoane au fost rănite, iar trei au fost duse la spital, scrie El Pais. Din fericire, rănile nu sunt grave şi inclusiv cei transportaţi la spital vor fi externaţi.

Circulaţia pe trei rute a fost suspendată, pe ambele sensuri.

Două trenuri de călători s-au ciocnit în Barcelona. Sunt peste 150 de răniţi

Cele două trenuri au fost deja evacuate în totalitate, potrivit pompierilor, care au trimis şapte echipe pentru a ajuta la transferarea răniţilor către ambulanţe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT