Elena Merişoreanu a „înfiat” o fostă concurentă de la Dansez pentru Tine VIDEO

Interpreta de muzică populară Elena Merişoreanu a decis să aibă grijă de o fostă concurentă de la concursul "Dansez pentru tine". Ea a declarat pentru România TV că i-a găsit tinerei şi o locuinţă unde va sta de acum înainte. Artista spune că s-a schimbat şi vede viaţa altfel, după ce a reuşit să învingă cancerul.
Iulian Tudor
15 mart. 2013, 13:15
Elena Merişoreanu a

Alexandra Mareş are o poveste tristă de viaţă. Trăieşte cu mama ei în condiţii grele şi a muncit de mică să se poată întreţine. „Nu avem baie, nu avem apă caldă, nu avem nimic. Ne-am obişnuit de când suntem mici să ne spălăm la lighean” a spus Alexandra Mareş, potrivit cancan.ro.

Fata este pasionată de dans, dar îi place şi să cânte. Impresionată de povestea şi talentul tinerei, Elena Merişoreanu a decis să îi fie alături.

„Mi-a plăcut cum cântă şi am zis hai să încerc să fac ceva, că n-au serviciu, n-au unde să stea şi aseară spunea că, în câteva zile, cei de acolo unde stau în chirie îi dă afară, că le-a dublat chiria. M-a sunat Mirela Vlad să-mi spună: ‘Mă Elena, m-am gândit să vorbesc cu o foarte bună prietenă de-a mea. Are o garsonieră şi să se mute acolo, să nu mai plătească până îşi găsesc şi ele ceva’ „, a declarat la România TV, Elena Merişoreanu.

Fata este foarte fericită. „Da, pot să spun că mi-am găsit o a doua mamă”, a spus fosta concurentă de la Dansez pentru Tine.

Cântăreaţa a spus că i-a găsit fetei o profesoară de canto şi un producător, care nu-i vor cere niciun ban, şi care o vor ajuta să se dezvolte în carieră.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cine e Alexandru Bețivu, atacantul convocat în premieră la echipa națională
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT