Povestea tulburătoare a lui Nea Ion, localnicul rămas să stingă lumina în Valea Şchiopului. Ultimul locuitor al satului buzoian trăieşte ca un pustnic de 14 ani: „Mai greu de-atât n-are cum. Au trecut anii, a trecut viaţa”

Nea Ion din Valea Şchiopului trăieşte singur de aproape un deceniu şi jumătate. Ionică Chiriţă pe numele lui complet este ultimul locuitor al satului buzoian.
Alina Costache
21 dec. 2022, 14:12
Povestea tulburătoare a lui Nea Ion, localnicul rămas să stingă lumina în Valea Şchiopului. Ultimul locuitor al satului buzoian trăieşte ca un pustnic de 14 ani:

Nea Ion din Valea Şchiopului are o vârstă înaintată, nu mai merge bine, iar vederea i-a slăbit de tot. De 14 ani trăieşte ca un pustnic, familia a plecat de lângă el, iar cei din sat au plecat şi ei ori la oraş, ori în străinătate, ori în veşnicie. Localnicii au început să părăsească satul din cauza alunecărilor de teren.

Născut aici, crescut aici. Pe vremuri era un sat frumuşel, cu vreo 60 de case. În 1981, când a alunecat terenul, cei mai mulţi s-au dus la Plevna, iar noi am rămas aici. Am stricat dintr-o parte, unde mai aveam o casă, iar cu materialele de acolo am construit aici nişte anexe, bucătăria şi grajdurile”, povesteşte singurul locuitor din Valea Şchiopului.

Povestea tristă a lui Nea Ion, localnicul rămas să stingă lumina în satul buzoian Valea Şchiopului

Nea Ion s-a obişnuit cu singurătatea de atât amar de ani, dar odată cu înaintarea în vârstă a început să o resimtă mai intens şi să-l copleşească. Uneori, plânsul îl înăbuşă.

Nu a vrut să plece din satul natal, vrea să rămână fidel pământului străbun şi părinţilor lor până când va închide ochii.

Citeste si Povestea impresionantă a bunicuței care la vârsta de 92 de ani merge la școală: ”Niciodată nu e prea târziu să înveți”

Mai greu de așa n-are cum! Singurătatea e cea mai grea pe lumea asta! N-ai cu cine să schimbi o vorba, un cuvânt, nimic, este cel mai greu! Sunt singur cam de vreo 14 ani! Eu sunt obișnuit aici, singur aici, cu sălbăticiunile! Și eu mă mir cum am rezistat până acum!(…)

Mă gândesc la Dumnezeu! Poate, poate mă scol și mâine ca să mai dau de mâncare la văcuțe pe aici! Să mai văd ziua de mâine! În sufletul meu câteodată mai vine și câte o depresie sau nu știu cum… Mai scap plânsul câteodată! Acum, au trecut anii, a trecut viața!”, dezvăluie Nea Ionică Chiriță în emisiunea Asta-i România, de la Kanal D.

Radioul, singurul companion al lui nea Ionică

Rareori îi calcă cineva pragul casei şi doar aparatul radio mai sparge liniştea apăsătoare dintre cei patru pereţi.

Am un aparat la care ascult şi eu vremea, ştirile, aud ce se mai întâmplă în ţara asta. Mai ascult popularele astea ale noastre, că sunt mai vesele şi îmi mai omoară plictiseala. Dumnezeu le-a dat harul ăsta unora să cânte frumos ca să asculte toată lumea de pe pământul ăsta”, dezvăluia nea Ionică anul trecut, într-un interviu pentru Adevărul.

Citeste si Povestea emoţionantă a bătrânului care trăieşte izolat, într-un sat părăsit din Hunedoara: „Nu ştiu cine e preşedintele ţării. Nici despre război sau despre pandemie nu am auzit prea multe”

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
UEFA a postat lista tuturor câștigătoarelor de Champions League după finala PSG – Arsenal. Ce siglă a folosit pentru Steaua 1986
Capital.ro
Reguli la bloc. Refuzul de plată poate aduce penalități și procese. Ce obligații are proprietarul de apartament
Playtech.ro
Poți închiria, modifica sau vinde un imobil dacă ai doar drept de folosință? Ce prevede legea în România
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți