Jandarmeria şi Garda de Mediu vor colabora pentru protecţia mediului

Şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, şi comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Ovidiu Constantin Dăescu, au semnat un nou protocol de colaborare între cele două instituţii, cu scopul desfăşurării de acţiuni în comun pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în domeniul protecţiei mediului înconjurător, precum şi pentru promovarea unei dezvoltări durabile, informează vineri un comunicat al Jandarmeriei Române.
Romania TV
15 mart. 2013, 15:53
Jandarmeria şi Garda de Mediu vor colabora pentru protecţia mediului

În contextul atribuţiilor stabilite prin lege, Jandarmeria Română participă împreună cu Garda Naţională de Mediu la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei mediului, precum şi la limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu sau complexe,scrie Agerpres.

Colaborarea dintre cele două structuri are ca principală finalitate creşterea eficienţei acţiunilor de prevenire şi combatere a faptelor de încălcare a normelor legale din domeniul protecţiei mediului şi a celor din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Asigurarea securităţii mediului prin acţiuni de prevenire a riscurilor şi limitare a ameninţărilor de ordin ecologic reprezintă o prioritate pentru Garda Naţională de Mediu şi Jandarmeria Română, care au căutat, în parteneriat, să identifice cele mai eficiente forme şi modalităţi de realizare a acestui obiectiv.

Fiecare dintre noi are obligaţia să acţioneze responsabil atunci când este vorba despre protejarea mediului înconjurător şi dezvoltarea durabilă a României. Semnarea acestui protocol constituie încă un pas important în ceea ce priveşte implicarea Jandarmeriei în acţiunile de protecţie a mediului”, a declarat Mircea Olaru, potrivit comunicatului citat.

Reînnoirea colaborării dintre Jandarmeria Română şi Garda Naţională de Mediu continuă o relaţie iniţiată în 2005, când a fost încheiat primul protocol de colaborare dintre cele două instituţii.

Prin semnarea protocolului de colaborare s-au stabilit drept obiective: schimbul operativ de date şi informaţii pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a misiunilor desfăşurate de Jandarmeria Română, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională sau penală ce aduc atingere mediului înconjurător, precum şi pentru intervenţia operativă în situaţii de urgenţe civile; organizarea şi executarea în comun a unor acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor de încălcare a prevederilor normelor de protecţie a mediului şi a celor din domeniul ordinii şi siguranţei publice; participarea, în parteneriat, în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană, în vederea consolidării cooperării interinstituţionale şi întăririi capacităţii de intervenţie pentru prevenirea şi combaterea atingerilor aduse mediului înconjurător.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Ronaldo de la Mireasa s-a declarat atras de Irina! Ce i-a plăcut concurentei cel mai mult la el
Fanatik.ro
„Muntele are ultimul cuvânt!”. Un pompier din Craiova se întoarce în Himalaya pentru provocarea supremă: 7.129 de metri și steagul „Științei„ în vârf
Capital.ro
România se pregătește pentru două zile de caniculă în prima lună de toamnă. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade în mai multe regiuni
Playtech.ro
Motivul pentru care milioane de oameni au această cicatrice pe braț. Ce au în comun cei care poartă semnul
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șofer de 73 de ani, filmat în timp ce mergea pe sens opus pe Autostrada A1. A provocat și un incident rutier, dar și-a continuat drumul
iamsport.ro
Atac dezlănțuit după Real Madrid - Inter 2-1: ”O echipă foarte modestă, dintr-o poșircă monumentală de campionat, e zero barat!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind desemnarea noului premier! S-a aflat decizia lui Nicușor Dan (Surse)
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului