PROGNOZA METEO. Vreme de primăvară în loc de Gerul Bobotezei. Fulguieli doar pe vârf de munte înainte de Revelion

Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile minime se vor încadra între -9 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 3 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. În zonele joase de relief din sud, est și centru, pe alocuri se va forma ceață.
Alina Costache
28 dec. 2022, 23:45
PROGNOZA METEO. Vreme de primăvară în loc de Gerul Bobotezei. Fulguieli doar pe vârf de munte înainte de Revelion

PROGNOZA METEO JOI
În Țară

Vremea se va încălzi ușor, cu precădere în regiunile vestice și în cele deluroase și montane. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vest, nord-vest și parțial în centru, unde, mai ales seara și noaptea, local va ploua, iar pe crestele montane vor fi și fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 12 grade, iar cele minime între -4 și 6 grade. Dimineața și noaptea, în special în sudul și estul țării, pe alocuri se va forma ceață.

București

Regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de -2…0 grade. Dimineața, dar mai ales noaptea, vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO VINERI
În Țară

Vremea va continua să se încălzească, astfel încât va deveni mai caldă decât în mod normal pentru sfârșitul lunii decembrie, în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe local la munte, precum și în nord și nord-vest și izolat în vest și centru. La altitudini mari vor fi precipitații slabe sub formă de ninsoare sau lapoviță. Vântul va sufla slab până la moderat, temporar cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 14 grade, iar cele minime între -2 și 6 grade. În zonele joase, cu precădere în sud și est, se va forma ceață sau nebulozitate joasă.

Cum va fi vremea de Revelion! Meteorologii au făcut anunțul așteptat de toți românii
București

Vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic acestei date. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de 1…2 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO SAMBATA
În Țară

Vremea se va menține mai caldă decât în mod normal pentru sfârșitul lunii decembrie. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile nord-vestice și nordice unde vor fi înnorări și izolat ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele Carpaților Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 15 grade, iar cele minime între -1 și 7 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase din centru, sud și est, local va fi nebulozitate joasă sau ceață.

București

Vremea se va menține mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICA
În Țară

Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări temporare în nord-vestul și nordul țării și va fi mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele Carpaților Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 18 grade, iar cele minime între 0 și 9 grade. Dimineața și noaptea, local în centrul, sudul și estul țării, va fi nebulozitate joasă sau ceață.

Citiți și: Cum va fi vremea în luna ianuarie 2023. Prognoza meteo pentru patru săptămâni

București

Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 3…5 grade, anunţă ANM.

PROGNOZA METEO LUNI, MARTI, MIERCURI
În Țară

Valorile termice se vor situa cu mult peste cele normale în această perioadă, în cea mai mare parte a intervalului. Probabilitatea pentru precipitații va fi redusă.

București

Valorile de temperatură vor fi în continuare mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Nu se vor semnala precipitații.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Dezvăluiri tari de la cel mai mare scandal al finalelor de Cupă, Steaua – Dinamo din 1988. „Arbitrul era șoferul lui Dinamo! M-a dus să semnez cu ei”. Exclusiv
Capital.ro
Viitorul premier al României. Tehnocrații care s-ar afla pe lista scurtă a lui Nicușor Dan. Negocieri la Cotroceni, abia luni (Surse)
Playtech.ro
Peste 100 de hoteluri de pe litoralul românesc, scoase la vânzare. Cât costă o astfel de afacere înainte de sezonul estival
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Șeful ANAF anunță noul plan privind veniturile românilor. Vor fi verificări mai drastice, chiar pe stradă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi