Liga Campionilor: Oltchim învinge Krim, dar încheie grupa pe locul doi

Campioana României Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins duminică, pe teren propriu, formaţia slovenă Krim Ljubljana, scor 23-20 (9-12) şi se califică în semifinale, dar de pe poziţia secundă din grupa principală 2, urmând a se duela cu Gyor ETO în penultimul act al Ligii Campionilor.
Romania TV
17 mart. 2013, 18:40
Liga Campionilor: Oltchim învinge Krim, dar încheie grupa pe locul doi

Având calificarea în semifinale obţinută indirect încă de sâmbătă, graţie rezultatului dintre Zvezda şi FTC Budapesta (30-27), Oltchim a intrat în meciul cu Krim cu un singur gând: victorie la minimum 5 goluri, pentru a-şi asigura prima poziţie în grupă.

Debutul partidei a fost favorabil însă slovenelor, 0-2 (min. 2), iar primul gol al Oltchimului a venit abia în minutul 6, o reuşită pe contraatac a extremei Managarova, care a produs urale în tribunele arhipline. Brădeanu a adus şi egalarea, 2-2 şi 3-3 (min. 9), iar Manea a marcat un minut mai târziu pentru 4-3, primul avantaj pe tabelă pentru Oltchim. După primul sfert de oră, campioana României îşi impusese deja ritmul, 6-3, iar Krim a intrat la time-out. Cinci minute mai târziu a venit rândul Oltchimului să ceară time-out, după faze de joc mai puţin reuşite (scor 7-5). Krim a egalat şi a preluat conducerea, 7-8 (min. 24), după ce a fost condusă cu 7-3, reuşind să şi mărească diferenţa, 8-10 (min. 27). La pauză: 9-12, după 30 de minute de joc în care Oltchim a avut prea puţine momente bune de joc, iar principala sa marcatoare în competiţie, Katarina Bulatovici, nu a înscris deloc, relatează Mediafax.

La reluare, Oltchim nu a reuşit să rezolve problemele din apărare, astfel că adversarele s-au dus la 9-13 şi 11-15 (min. 35). Timpul a trecut în favoarea slovenelor, 13-16 (min. 39), dar a venit şi replica Oltchimului, care a egalat în doar trei minute, 16-16. Krim a intrat la time-out, dar nu i-a folosit prea mult, Managarova aducând avantajul pentru Oltchim, după 22 de minute în care a fost condusă (17-16, min. 43). Publicul a fost nemulţumit de câteva decizii ale arbitrilor slovaci Badura-Ondogrecula, care mai mult le-au ambiţionat pe jucătoarele lui Vestergaard (19-16, min. 47). În minutul 50, Vestergaard a primit cartonaşul galben pentru proteste, moment în care fanii au dat drumul huiduielilor la adresa celor doi arbitri. Handbalistele de la Oltchim şi-au văzut însă de joc, 21-17 (min. 52). Krim nu a cedat, 21-19 şi 21-20 (min. 57), profitând şi de ratările incredibile ale gazdelor, atât pe contraatac, cât şi de la 7 metri. Ultimele minute au fost insuficiente pentru campioana României să se mai detaşeze la diferenţa de care avea nevoie, astfel că, în pofida victoriei, 23-20, încheie grupa pe locul 2 şi se va duela în semifinale cu liderul din grupa 1, Gyor ETO, la fel ca anul trecut.

Marcatoare:

Oltchim – Farcău 7 goluri, Managarova 5, Manea 4, Bulatovici 3, Brădeanu 2, Jovanovici 1, Pineau 1

Krim – Penezici 4 goluri, Worz 4, Varlec 3, Krpez 2, Martin 2, Muller 2, Piedade 1, Zrnec 1, Mavsar 1.

Oltchim încheie astfel grupa II pe locul 2, cu 8 puncte, după Krim, tot cu 8, calificată de asemenea în semifinale. FTC Budapesta a încheiat pe locul 3, cu 6 puncte, iar Zvezda pe 4, cu 2 puncte.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Sorin Grindeanu spune că exista o soluție pentru depășirea crizei politice. Liderul PSD vine cu noi critici pentru PNL și USR: Au spus că nu vor
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Putin a decis ce va face. Rusia face anunțul inclusiv pentru România
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?