Cazierul judiciar va fi eliberat și online din 2023

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care simplifică procedura eliberării cazierului judiciar. Astfel, din 2023 cazierul judiciar va putea fi eliberat online.
Alina Costache
03 ian. 2023, 14:37
Cazierul judiciar va fi eliberat și online din 2023

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar care simplifică procedura eliberării acestui document, propunându-se ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare, să fie făcută în formă electronică.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.28 din Legea nr.290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu două noi alineate, alin.(31) şi (32). Noutatea reglementării vizează creşterea operativităţii în obţinerea certificatului de cazier judiciar, în sensul simplificării acestei proceduri, propunându-se ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare, să fie făcută în formă electronică.

George Cristian Tuţă, deputat PNL, afirma la votul din Camera Deputaţilor că prin proiectul de lege, cazierul judiciar va putea fi obţinut de acasă, fiind ”un gest de normalitate pentru cei peste două milioane de români din ţară şi din străinătate care nu vor mai trebui să aglomereze drumurile şi secţiile de poliţie”.

”O veste bună este şi pentru lucrătorii din Ministerul de Interne, care nu vor mai avea cozi la ghişee între 8.00 şi 12.00 şi între 14.00 şi 16.00, aşa cum este cel mai întâlnit program. Sunt convins că specialiştii din Ministerul Digitalizării şi cei din Ministerul de Interne vor găsi cea mai rapidă şi convenabilă soluţie pentru ca cetăţenii români să poată obţină acest document şi, cum înţelegeam de la domnul ministru mai devreme, din ianuarie, pe Ghişeul.ro… februarie, de la începutul anului, vom găsi acest document disponibil”, mai spunea Tuţă.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Imposibilul aproape posibil: Denis Drăguș la FCSB! Gigi Becali i-a promis cel mai mare bonus de Champions League oferit în fotbalul românesc. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți 25 iunie. Șoferii plătesc mai mult pentru un plin. Benzina și motorina s-au scumpit
Playtech.ro
15 greșeli de limba română pe care le fac și oamenii cu facultate. Tu câte recunoști?
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Horoscop 25 iunie: Ziua în care răbdarea este răsplătită și surprizele apar din senin
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?