Blaga: Traian Băsescu nu este duşmanul PDL, şi nici al meu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că preşedintele Traian Băsescu nu este duşmanul PDL sau al său, că acesta, "la o adică, ar fi foarte binevenit şi în partid", Blaga refuzând să spună dacă îi va adresa sau nu o invitaţie oficială lui Băsescu de a reintra în partid sub conducerea sa.
Filip Stan
18 mart. 2013, 20:03
Blaga: Traian Băsescu nu este duşmanul PDL, şi nici al meu

Traian Băsescu şi-a manifestat făţiş susţinerea pentru Elena Udrea în lupta internă pentru şefia PDL, dar cu toate acestea Vasile Blaga nu-l consideră duşman pe şeful statului, informează Mediafax.

„Domnul preşedinte Traian Băsescu nu a fost şi nu este duşmanul Partidului Democrat Liberal, şi nici al meu, indiferent de ce opţiuni are. Îi datorăm foarte mult, să fim serioşi. Dânsul, în 2001, când a preluat conducerea partidului, era un partid de şapte la sută şi, pas cu pas, am ajuns, împreună cu domnul Stolojan… (…) Domnul preşedinte Traian Băsescu va face ceea ce va dori. I-am spus că, la o adică, ar fi foarte binevenit şi în partid, dacă va dori„, a afirmat Vasile Blaga, luni, la Ploieşti, întrebat dacă actualul preşedinte ar putea reveni, după încheierea mandatului, într-un PDL condus de Vasile Blaga.

Liderul democrat-liberal a precizat că Traian Băsescu nu are nevoie de o „invitaţie oficială” pentru a reveni în PDL şi nici nu crede că acestuia i s-ar potrivi o funcţie onorifică, aşa cum are Ion Iliescu în PSD.

Preşedintele PDL a participat, luni după-amiază, la Ploieşti, la o întâlnire cu cei peste 200 de delegaţi ai PDL Prahova care vor vota la congresul din 23 martie. Blaga a fost însoţit de susţinătorii săi Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Andreea Paul şi Radu F. Alexandru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT