Femeia care a avortat singură în salon va depune plângere la Colegiul Medicilor

O femeie de 34 de ani, care era însărcinată în cinci luni, spune că va depune plângere la Colegiul Medicilor împotriva medicilor şi asistentelor de la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, după ce a avortat spontan. Aceasta spune că a solicitat, timp de două ore, ajutorul cadrelor medicale care nu au auzit-o.
Romania TV
19 mart. 2013, 13:26
Femeia care a avortat singură în salon va depune plângere la Colegiul Medicilor

Mama femeii spune că fiica ei a avortat singură, în salonul unde era internată, deşi ceruse ajutorul personalului medical pentru a fi preluată şi dusă în sala de naşteri, potrivit Mediafax.

„Fata mea, gravidă, are 34 de ani şi s-a internat sâmbătă dimineaţă, în Spitalul Judeţean Vâlcea, cu sângerări şi contracţii. În cursul nopţii, a început să sângereze abundent şi au apărut dureri înfiorătoare. Au strigat şi ea, şi colegele din salon după asistente mai bine de două ore, ca în final să piardă sarcina în salon, fără asistenţă medicală”, a declarat mamna femeii.

Femeia de 34 de ani spune că a mai pierdut trei sarcini, astfel că de data aceasta a mers permanent la control, totul fiind în regulă până în seara de sâmbătă, când s-a internat.

„Vineri, după controlul periodic, am mers acasă fericită pentru că doctorul mi-a spus că sarcină evoluează bine, iar fătul este sănătos. Sâmbătă dimineaţă au apărut primele contracţii, iar când am ajuns la spital au apărut şi sângerările. Două ore am urlat de durere, ieşise capul copilului, nu ştiam ce să fac. Fetele din salon au strigat după ajutor, nu a venit nimeni. Eu cred că dormeau. Am avortat în pat, iar când au venit asistentele copilul meu plângea, l-au luat şi l-au băgat în congelator. Este inadmisibil, vom face plângere la Colegiul Medicilor”, a spus femeia.

La rândul lor, medicii de la Maternitatea Râmnicu Vâlcea spun că fătul de 400 de grame a trăit câteva minute, fiind prea mic pentru a supravieţui, şi precizează că a fost deschisă o anchetă internă în acest caz.

Conducerea spitalului spune că asistentele trebuia să supravegheze pacienta cu iminenţă de avort, iar medicul de gardă trebuie să explice de ce nu a dus gravida în sala de naşteri imediat ce au apărut primele sângerări.

„Fătul de 400 de grame era prea mic, a supravieţuit cinci minute, nu avea şansă de supravieţuire. Greşeala doctorului care era de gardă în noaptea respectivă a fost că nu a dus-o în sala de naşteri de la primele contracţii pentru a avorta în mediu aseptic. S-a început o anchetă internă în acest caz. O asistentă din cele trei de pe etaj trebuia să fie lângă gravidă. Le-am cerut notă explicativă, trebuie să ştim unde erau şi de ce nu au supravegheat gravida în intervalul 3.00 – 5.00. Vom şti în cel mai scurt timp ce s-a întâmplat şi vă vom informa”, a declarat şeful Maternităţii Râmnicu Vâlcea, medicul Marian Stoica.

Şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea s-a sesizat în acest caz.

În prezent, femeia este în continuare internată la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, fiind în afara oricărui pericol.

Familia femeii spune că va depune plângere la Colegiul Medicilor şi la Parchetul Tribunalului Vâlcea.

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Asemănarea dintre cele două crime care au zguduit România. Ce i-a făcut pe criminali să recurgă la un astfel de gest
Fanatik.ro
Dinamo Zagreb – FCSB 4-1 l-a îmbolnăvit pe Elias Charalambous: „Se simte foarte rău! E contagios”. Exclusiv
Capital.ro
Detalii neștiute până acum despre Călin Georgescu. Legătura pe care o are cu foști ofițeri ai serviciului secret al Armatei
Playtech.ro
Diferenţa dintre expat şi imigrant. Mulţi fac confuzie între termeni
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Mario, adolescentul ucis în Cenei, și-a presimțit moartea?! Mesajele cutremurătoare pe care le-a postat pe internet înainte de tragedie: „Prietenul de azi, criminalul de mâine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în menținerea sănătății de sezon
iamsport.ro
A izbucnit în lacrimi când a vorbit despre relația cu Alex Pițurcă: 'A fost grav'. Ce a spus despre Victor Pițurcă
MediaFlux
Hidroelectrica, anunț important pentru clienți. Accesarea aplicației iHidro, afectată
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day