Primăria Sectorului 6 distribuie puieţi bucureştenilor, pentru înverzirea sectorului

Primăria Sectorului 6 distribuie puieţi, timp de o lună, bucureştenilor care doresc să contribuie la extinderea spaţiului verde prin plantarea unui copac acolo unde crede de cuviinţă. Puieţii sunt împărţiti zilnic, în trei puncte din sectorul 6.
Cristiana Ionescu
20 mart. 2013, 07:11
Primăria Sectorului 6 distribuie puieţi bucureştenilor, pentru înverzirea sectorului

Primăria Sectorului 6, împreună cu Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6  şi a Centrului Cultural European Sector 6, a amenajat trei puncte de distrubuţie a puieţilor pentru toţi cei care vor să planteze un copac în imediata lor apropiere.

Această campanie demarează în Sectorul 6 nu dintr-o întâmplare. Cel mai vitregit sector al Capitalei în privinţa spaţiilor verzi, afectat puternic în ultimul an de lucrările de la metrou, are o nevoie reală de umbra acestor copaci, de liniştea oferită şi de aerul curat pe care îl creează. Cei 15.000 de copaci pe care îi vom sădi împreună luna aceasta sunt tot atâtea dovezi că ne pasă de locul în care trăim!„, a declarat Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Cele trei puncte se află în Drumul Taberei, la intrarea în parc dinspre piaţă; în Militari, deasupra pasajului Lujerului şi în Crângaşi, la intrarea în parc dinspre metrou.
La corturi vor fi distribuiţi, zilnic, puieţii de arbori, de marţi până vineri, între 12:00 şi 18:00, şi sâmbăta, între 09:00 şi 12:00.

Iniţiativa primăriei face parte din proiectul „Plantează un copac pentru sănătatea ta!”, proiect ce urmăreşte conştientizarea importanţei copacilor pentru calitatea mediului în care trăim, pentru sănătatea fiecăruia dintre noi, precum şi rolul educativ şi de responsabilizare pe care îl are gestul de a sădi un copac.

Citeşte şi Ziua Gărzii Naţionale de Mediu, sărbătorită prin plantare de copaci şi educaţie ecologică

 

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cât costă bijuteria cu care s-a afișat iubita lui Jude Bellingham la CM 2026. Prețul nu e pentru oricine
Capital.ro
Radare și camere e-SIGUR în 2026: când expiră amenzile și ce spune legea
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?